Asistentul lui Matthew Perry, condamnat la 41 de luni de închisoare
Justiția a fost servită în cazul morții lui Matthew Perry!
Asistentul personal al lui Matthew Perry, vedeta serialului „Friends”, a fost condamnat la 41 de luni de închisoare într-un penitenciar federal pentru că i-a administrat o doză letală de ketamină, un drog halucinogen. Decizia pune capăt procesului în care cinci persoane au fost judecate pentru rolul lor în moartea actorului, relatează Reuters.
Judecătoarea Sherilyn Garnett a pronunțat sentința pentru Kenneth Iwamasa, care l-a găsit pe Perry fără suflare într-o cadă cu hidromasaj la reședința sa din Los Angeles, în octombrie 2023. Procurorii au susținut că Iwamasa i-a injectat lui Perry ketamină la cererea acestuia, după care a părăsit casa pentru a face comisioane. La întoarcere, a constatat că Perry era mort.
„Îmi pare rău pentru voi toți”, a spus Iwamasa în sala de judecată, adresându-se familiei lui Matthew Perry. „Îmi pare rău că am comis fapte ilegale pe care le voi regreta pentru totdeauna”.
Keith Morrison, tatăl vitreg al lui Perry, a fost singurul membru al familiei care a luat cuvântul în instanță.
„Ai continuat să-i injectezi mai mult”, a spus Morrison, privind direct la Iwamasa.
Cine a fost vinovat de moartea lui Matthew Perry?
„Ai fi putut să suni pe cineva”.
Raportul autopsiei a concluzionat că Matthew Perry a murit din cauza „efectelor acute ale ketaminei”, care, combinate cu alți factori, i-au provocat pierderea cunoștinței și înecul. Ketamina este un anestezic cu acțiune scurtă, dar puternic, cu proprietăți halucinogene, uneori prescris pentru tratarea depresiei și a altor tulburări psihologice, dar și folosit ca drog ilicit de petrecere.
Kenneth Iwamasa a pledat vinovat pentru conspirație în vederea distribuirii de ketamină care a dus la deces. Ca parte a acordului de recunoaștere a vinovăției, el a recunoscut că i-a injectat lui Perry ketamină fără pregătire medicală, inclusiv doza letală. Iwamasa a furnizat dovezi cheie împotriva altor inculpați.
Pedeapsa lui Iwamasa include doi ani de eliberare condiționată sub supraveghere și o amendă de 10.000 de dolari.
Cine mai este vinovat pentru moartea lui Matthew Perry?
„Ai vrut control asupra lui Matthew și a tot ce deținea”, a declarat Lisa Ferguson, managerul de afaceri și executorul testamentar al lui Perry.
„Tu ești monstrul care l-a ucis”.
Procurorii au cerut cel puțin 41 de luni de închisoare federală pentru Iwamasa, care l-a cunoscut pe Perry în 1992 și a fost asistentul său din 2022, locuind în aceeași casă cu actorul.
În documentele depuse în instanță, procurorii l-au numit pe Iwamasa „facilitatorul și furnizorul de droguri” al lui Perry. Ancheta a arătat că Iwamasa i-a administrat lui Perry injecții cu ketamină în mod repetat în octombrie 2023 și l-a găsit inconștient de cel puțin două ori, continuând totuși să-i administreze drogul.
Înainte de a muri la 54 de ani, Perry recunoscuse că a abuzat de substanțe timp de zeci de ani, perioadă care a coincis cu apogeul faimei sale, când interpreta personajul Chandler Bing în serialul „Friends”. Doi medici, un traficant de droguri și un intermediar care a ajutat la procurarea ketaminei au fost condamnați anterior în acest proces. Jasveen Sangha, o traficantă supranumită „Regina Ketaminei”, a primit cea mai lungă pedeapsă, de 15 ani de închisoare.