CNSAS dezvăluie numărul exact al angajaților Securității în 1988

Ce specialişti şi muncitori formau personalul civil al Securităţii?

Instituția responsabilă cu studierea arhivelor fostului aparat de represiune comunistă, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), a făcut public, în ziua de luni, o analiză detaliată și fără precedent privind structura numerică a Securității la momentul căderii regimului. Această prezentare, considerată una de referință, oferă o imagine clară asupra dimensiunii reale a instituției în ultimele zile ale dictaturii.

Documentele sursă, care datează din 24 septembrie 1988, au fost extrase dintr-un dosar arhivat la Cabinetul lui Iulian Vlad, ultima figură care a condus acest organism de putere.

Datele centralizate recent acoperă întregul spectru al activității instituției, incluzând atât sediul central și forțele militare specializate, cât și rețeaua extinsă de structuri teritoriale. Conform explicațiilor oficiale emise de CNSAS, analiza matematică a rezultat într-un total general de 14.629 de angajați. Acest număr a fost obținut prin adunarea celor 8.760 de cadre din cadrul central și al trupelor de securitate, cu cei 5.869 de angajați afectați aparatului teritorial.

Este important de menționat că această cifră include și personalul muncitor civil (p. m. c.), estimat la aproximativ 1.200 de persoane, care nu aveau un grad militar.

Acest segment de personal civil era format dintr-o varietate de specialiști și muncitori.

Se regăseau aici tehnicieni și muncitori calificați, alocați în atelierele destinate producției și mentenanței tehnicii operative speciale, cum ar fi reparația echipamentelor de ascultare, a vehiculelor sau a laboratoarelor foto-chimice.

De asemenea, categoria includea personalul implicat în deservirea logistică grea, precum șoferii de transport, administratorii de clădiri și depozite, specialistii în telecomunicații sau constructorii încadrați direct de minister, dar fără statut militar.

Lista se completa cu angajații din gospodăriile anexe, personalul tipografiei, care susținea infrastructura vastă a Ministerului de Interne pe tot teritoriul, și activitățile de secretariat, inclusiv dactilografele și secretarele.

Trupele de Securitate au totalizat 2.000 de militari!

Organigrama Direcției Securității Statului (DSS) era structurată pe trei piloni principali: aparatul central situat în București, Trupele de Securitate și aparatul teritorial, care cuprindea inspectoratele județene și Securitatea Municipiului București (S. M. B.). Aparatul central funcționa ca nucleul informativ, tehnic și de analiză cel mai puternic din țară.

Aici erau gestionate dosierele majore de spionaj și contraspionaj, filajul centralizat și interceptările la scară națională.

Concentrarea forțelor în capitală era remarcabilă.

Direcția a IV-a, specializată în Contrainformații Militare, dispunea de un efectiv uriaș de 1.022 de cadre. Unitatea Specială „F”, dedicată filajului, număra 745 de angajați. Tot în București își aveau sediul și forța principală unitățile de elită, precum USLA (Unitatea Specială pentru Luptă Antiteroristă), care concentra 772 de cadre.

Județe precum Constanța, Timiș și Prahova depășeau fiecare pragul de 260 de cadre, în timp ce zonele mai mici, cum ar fi Ialomița, Covasna sau Sălaj, abia atingeau cifra de 70-80 de angajați.

Pe plan operațional, distribuția personalului se făcea pe direcții informative specifice. Direcția I, axată pe Informații Interne, avea un număr relativ redus de 103 angajați. Rolul său era de nucleu de coordonare, analiză și sinteză a datelor politice, sociale și culturale, supraveghând conformarea ideologică a populației, prin intermediul structurii teritoriale corespunzătoare, Serviciul I.

Direcția a II-a, responsabilă de Contrainformații în Sectoarele Economice, înregistra un nucleu centralizat de 152 de angajați. Aceștia erau însărcinați cu monitorizarea marilor obiective economice strategice naționale și a ministerelor. La nivel teritorial, direcția asigura supravegherea informativă directă în fabrici, uzine, combinate, Întreprinderi Agricole Socialiste (IAS-uri) și în infrastructura economică regională.