Fără guvern, România plătește un preț tot mai greu

Ce costă fiecare zi fără guvern?

În România, lipsa unui guvern cu puteri depline nu e doar o problemă instituțională – are un impact direct și imediat asupra economiei.

După patru încercări eșuate de numire a unui premier de către președintele Klaus Iohannis, țara se află într-o situație delicată: fiecare zi fără conducere politică coerentă poate genera costuri semnificative.

Agenția de rating S&P Global Ratings a anunțat recent că menține evaluarea sa suverană la BBB-/A-3 – adică ultimul rang din categoria considerată sigură pentru investitori. Dar perspectiva rămâne negativă, sugerând că orice întârziere suplimentară în formarea unui guvern ar putea trimite ratingul în zona „junk”.

România nu a fost încă abandonată de piețele financiare, dar nici nu poate fi lăsată pe ciubucă E ca un pas greșit departe de prăbușire.

Într-o economie modernă, statul e un actor central – el planifică, reglează și, câteodată, și salvează.

Leul se rupe sub presiune!

Dar când nu există o conducere clară, totul devine incert. Investitorii se întrebă: cine ia deciziile? Mai ales: dacă vine un nou guvern, va continua politicile fiscale de austeritate?

Aceste nelămuriri au un preț. În primul rând, acel preț apare sub formă de dobânzi mai mari.

Pentru că statul cheltuiește mai mult decât încasează, el trebuie să se împrumute. În lipsa unui guvern stabil, riscul perceput crește, iar creditorii cer dobânzi mai mari pentru a-și proteja portofoliile.

Conform datelor citate de agenția Reuters, în doar două săptămâni, randamentele obligațiunilor românești la zece ani au crescut cu 60 până la 80 de puncte de bază, atingând cel mai ridicat nivel în ultimul an. Deși aceasta poate părea o variație mică, într-o țară care trebuie să refinanceeze datoriile existente și să acceseze noi împrumuturi, chiar și o mică creștere a costurilor poate avea efecte majore asupra bugetului.

Și această creștere a dobânzii nu este temporară. Obligațiunile emise astăzi vor rămâne în portofoliul statului pentru ani întregi. Costurile suplimentare vor fi suportate din bugetele viitoare – banii care altfel ar fi fost direcționați către salarii, pensii, spitale, școli sau construcții de autostrăzi.

Ratingul: linia roșie, o depășim?

Un alt factor esențial este valoarea monedei naționale – leului. Deși instabilitatea politică nu determină automat o depreciere a monedei, ea adaugă un strat suplimentar de risc. Cursul schimbării depinde de mai mulți factori: inflația, deficitul extern, nivelul dobânzilor, fluxurile de capital, deciziile Băncii Naționale a României și evenimentele internaționale.

Totuși, incertitudinea politică poate declanșa mișcări bruste. În perioada blocajului politic, s-a observat o scădere a valorii leului, în paralel cu creșterea costurilor de finanțare.

Așadar, riscul politic poate avea efecte directe asupra consumatorilor: creșterea prețurilor la chiriași, la mașini leasingate și la importuri.

România importă bunuri de consum, materii prime, echipamente industriale și alte materii prime. Dacă leul slăbește, aceste importuri devin mai scumpe.

Economia țării se confruntă deja cu o inflație ridicată, iar acum, presiunea asupra monedei poate transforma această problemă într-o criză generalizată a prețurilor.

Verdictul S&P este crucial, pentru că ratingul nu este o declarație de intenții politice, ci o analiză a probabilității ca statul să-și poată onora datoriile. BBB- reprezintă ultimul nivel înainte de zona considerată „speculativă”, adică „junk”.

Concluzia: cine plătește factura?

S&P a menținut acest rating pe 2 octombrie, dar a subliniat clar că orice întârziere suplimentară în formarea unui guvern ar putea duce la retrogradare. Motivul?

Procesul prelungit de negociere politică ar putea împiedica guvernul viitor să reducă deficitul bugetar în anii 2027 și 2028.

Totuși, agenția a precizat că există o cale de urmat: dacă deficitul fiscal și cel extern își îmbunătățesc evoluția, iar guvernul prezintă un plan clar pentru reforme pe termen mediu, atunci perspectiva negativă ar putea fi revocată.

Problema nu este doar că politicienii nu pot ajunge la un acord. E mai grav decât atât. Când conflictul politic blochează măsurile economice necesare, începe adevărata factură. Și acea factură se plătește nu doar de stat, ci și de fiecare cetățean, direct sau indirect.

Un guvern interimar poate administra funcțiile de bazale ale statului, dar nu poate lua decizii strategice majore. Fără un guvernplin, economia riscă să fie condusă de incertitudine, în loc să fie gătită de stabilitate.