Generațiile se luptă cu echilibrul dintre muncă și familie în ritmuri diferite

Cum pot părinții astăzi lucra mai mult și fi mai prezenți acasă?

Ritmul diferit, aceeași provocare: cum au gestionat generațiile succesive tensiunea dintre carieră și rolul de părinte

Deși conceptul de a menține o armonie între obligațiile profesionale și viața intimă a intrat în vocabularul comun abia spre finalul deceniului al șaptelea din secolul trecut, experiența specifică a fiecărei cohortes de adulți care au devenit părinți a variat semnificativ. Statisticile dezvăluie o realitate contraintuitivă: chiar dacă tătucii și mamele actuale dedicateserviciului un număr mai mare de ore comparativ cu părinții din anii șaizeci, ele reușesc totuși să petreacă mai mult timp alături de urmașii lor.

În contextul românesc, unde proporția angajaților care își desfășoară activitatea din casă este extrem de redusă, reprezentând doar 1,3% din total, posibilitatea de a-și adapta programul rămâne un privilegiu accesibil puținora.

Ideea că un individ ar trebui să gestioneze simultan cerințele biroului și ale casei pare destul de veche, însă a fost formulată academic abia la sfârșitul anilor 1970, câștigând popularitate largă în anii '80. Înainte de această perioadă, puțini dintre cei care creșteau copii își puneau întrebarea în acești termeni moderni: activitatea profesională era considerată o entitate separată, iar familia se adapta simplu în intervalul de timp rămas.

Pe parcursul celor aproape cincizeci de ani de la apariția acestui discurs, fiecare grup etar a dezvoltat o strategie proprie de reconciliere a celor două sfere.

Aceste diferențe nu țin neapărat de trăsăturile de caracter individuale, ci reflectă mai degrabă contextul structural în care s-a desfășurat creșterea copiilor: structura pieței muncii, gradul de flexibilitate al programului și așteptările sociale privind modelul de părinte ideal.

Paradoxul temporal: creșterea efortului profesional coexistă cu prezența mai intensă în familie

Datele provenind din Statele Unite, țara care deține cele mai lungi serii istorice privind modul în care cetățenii își alocă timpul, contrazic ipoteza conform căreia generația actuală de părinți își neglijeează descendenții din cauza presiunilor din carieră. În anul 2016, bărbații care aveau copii dedicau în medie opt ore pe săptămână activităților de îngrijire, un volum de timp de aproximativ trei ori superior celui înregistrat în 1965.

În cazul femeilor, media timpului petrecut cu copiii ajungea la 14 ore pe săptămână.

Este remarcabil faptul că și mamele din prezent aloca un interval mai extins pentru interacțiunea cu propriii copii față de colegele lor din anii '60, deși volumul de muncă remunerată a crescut substanțial.

Timpul mediu dedicat angajamentului profesional de către femei a urcat de la 8 ore pe săptămână în 1965 la 21 de ore în 2011.

Costul acestei implicări duble a fost suportat de timpul liber și de sentimentul de relaxare. Analizatorii au observat că 40% dintre mamele active profesional și 34% dintre tații angajați declară că trăiesc într-o stare constantă de grabă.

De la copiii cu cheia de gât la părinții prezenți: cum s-a schimbat generația X?

Generația Baby Boom: prioritizarea carierei, familia tratată ca o extensie a zilei

Pentru membrii generației cunoscută sub numele de baby boom, născuți în intervalul 1946-1964, jobul era privit ca o responsabilitate majoră, de care nu te scuteai nici măcar atunci când acasă apăreau dificultăți. Armonia dintre cele două sfere însemna, în general, a fi total prezent pentru familie în afara orelor oficiale de lucru, deoarece amestecarea celor două universuri nu era o opțiune acceptată.

În România, această cohortă a crescut propriii copii în perioada regimului comunist, când ambele sexe ale cuplului aveau obligația de a munci, programul era fix și inflexibil, iar sprijinul principal venia din partea creșelor publice sau a bunilor.

Generația X: de la „copiii cu cheia de gât” la o nouă generație de părinți

Persoanele din generația X, aflate în intervalul de vârstă 1965-1980, au fost printre primii care au fost educați de doi părinți activi profesional, într-un mediu lipsit de tehnologia telemuncii. Mulți dintre ei au fost arhetipul „copiilor cu cheia de gât”: se întorceau singuri de la școală, își pregăteau singuri masa și se jucau în aer liber până în noapte.

Studiile indică faptul că, în perioada cuprinsă între 1950 și 1990, copiii au pierdut progresiv acest tip de autonomie.

Când au devenit ei înșiși părinți, membrii generației X au încercat să fie mai implicați în viața copiilor, dar continuă să se confrunte cu o flexibilitate limitată.

Strategia lor a fost una practică: chiar dacă au ratat un eveniment școlar din cauza serviciului, au compensat prin implicare intensă în zilele de weekend.

Milenialii: căutarea flexibilității și riscul epuizării

Milenialii, născuți între 1981 și 1996, au fost primii care au contestat premisa că un angajat trebuie să fie disponibil permanent pentru firma sa.

Lucrul de acasă și pauza de prânz folosită pentru a se ocupa de copil s-au transformat, pentru ei, în instrumente practice de gestionare a timpului. Timp petrecut cu copiii, mamele: 14 ore/săptămână (2016). Timp petrecut cu copiii, tații: 8 ore/săptămână (2016).

Creștere timp muncă mame: de la 8 ore/săptămână (1965) la 21 de ore/săptămână (2011). Procent mame care se simt grăbite: 40%. Procent tați care se simt grăbiți: 34%.