Guvernul României Demisionează După Votul de Neîncredere
Bolojan a căzut, România e în criză?
Bolojan pleacă, România merge înainte x close Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Comentariul agenției se înscrie în retorica ultimelor zile care a prezentat căderea Guvernului Bolojan drept un dezastru național.
În aceeași notă, și Banca Națională a României a „liberalizat” brusc cursul de schimb, cursul oficial fiind „stabilit” la 5,1998 de lei pentru un euro. Precedentul record a fost stabilit săptămâna trecută, după anunțarea moțiunii de cenzură, când BNR a cotat euro la 5,1417 lei. Nu este pentru prima dată când Banca Centrală, condusă de „independentul” Mugur Isărescu, arată pisica românilor când s-a încercat o resetare politică.
„Schimbați macazul, dar aveți grijă că veți plăti rate bancare mai mari, toate produsele din import se vor scumpi pentru că leul se va devaloriza, în condițiile în care investitorii străini și organismele financiare internaționale privesc cu reticență ce se întâmplă la noi”, a fost de fiecare dată mesajul subliminal transmis de Mugur Isărescu de la înălțimea instituției din Lipscani.
România e pe cale să piardă totul?
PNRR era un rateu și cu Bolojan naliștii economici, mulți dintre ei ancorați politic, au aruncat în ultimele zile știri alarmante în spațiul public pentru viitorul României, dacă Guvernul Bolojan va pica. Riscăm să pierdem fonduri din PNRR, să întârziem programele militare din SAFE, și chiar să asistăm la degradarea ratingului de țară. Pierderea unor fonduri din PNRR nu este legată de schimbarea Executivului, acest lucru se întâmpla oricum în perioada următoare.
România nu mai are nicio șansă să atragă toți bani din PNRR, circa 10 miliarde de euro rămași, pentru că unele jaloane înscrise aici au fost total greșite.
Pe de altă parte, reforma pensiilor speciale a fost ignorată de toate guvernele, așa că aici nu mai este nimic de făcut. Inclusiv Guvernul Bolojan și-a asumat, pe ascuns, pierderea câtorva sute de milioane de euro pentru a proteja pensiile magistraților. Mânăreala SAFE trebuie oprită.
Să se facă licitații Revenind la SAFE, aici trebuie spus că „propaganda haștag” lansează doar minciuni. Nu riscăm să întârziem atragerea acestor fonduri cel puțin pentru motivul că Guvernul României a adoptat de abia marți, într-o ședință extraordinară, memorandumul privind semnarea Acordului de împrumut aferent Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), încheiat între Comisia Europeană și România.
Totuși, viitorul guvern ar trebui să privească mai atent la modul în care au fost împărțiți, de către reformistul Bolojan, banii din SAFE destinați achizițiilor militare.
Bolojan a căzut, România se prăbușește?
Mai precis, acest lucru s-a făcut cu încălcarea legii privind achizițiile publice care prevede organizarea unor licitații. Ce a făcut Bolojan?
A dat banii prin contracte cu încredințare directă, fără nicio licitație, lucru care a stârnit deja nemulțumiri, iar compania italiană Beretta nu s-a ferit să și le facă deja publice.
BVB transmite că actualul context economic este gestionabil După căderea guvernului, Bursa de Valori București (BVB) a scăzut, dar această evoluție a fost de scurtă durată. Ulterior, indicele BET, care este indicele de referință al Bursei de Valori București (BVB), care reunește cele mai lichide și tranzacționate 20 de companii românești listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1%, în timp ce tranzacţiile au crescut la 71 de milioane de lei.
În topul creşterilor din BET s-au află Romgaz (2,6%), Transgaz (0,7%), BRD SocGen (0,5%), unele dintre cele mai mari companii din România. Semnalul transmis de BVB a fost că mediul de afaceri este unul stabil care sugerează în primul rând încredere din partea investitorilor.