Învățătorul din Comănești care luptă pentru dreptul copiilor la opinie

Cum arată o oră în „Clasa exploratorilor”?

George Puiu, profesor la Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” din Comănești, județul Bacău, își rezumă crezul printr-o replică tăioasă: „Un copil adus la tăcere nu mai este copil”. La 45 de ani, a intrat la catedră acum cinci sezoane, după o carieră lungă în cu totul alte domenii. Mărturisește sincer că, în școală, l-a marcat mai puțin tehnologia și mai mult interacțiunea pur umană cu cei mici.

E ora 10:00 dimineața.

În clasa a II-a B, cei 22 de copii sunt în plină acțiune. Pe ușa spațiului numit mândru „Clasa exploratorilor” stă scrisă legea locului: perseverență, răbdare, iubire, prietenie, zâmbet și curaj. Atmosfera n-are nicio legătură cu băncile înșirate disciplinat din școala clasică.

De tavan atârnă planete decupate din hârtie, pereții sunt plini de hărți și desene, iar colțul de lectură te îmbie la povești. Copiii stau în bănci, câte doi. Iar în față, două table stau gard în gard: una digitală și una clasică, pe care se scrie cu markerul.

Lecția nu începe cu clasica teroare a ascultării la tablă. Învățătorul scoate o minge și o azvârle spre un elev din bancă: „Care este predecesorul numărului 79?”.

Se poate învăța matematica prin joacă?

Copilul prinde mingea și Apoi, mingea zboară spre altă bancă, într-un ritm alert care aduce a joacă pură. Imediat după, copiii ies în perechi la ecranul interactiv. Pe display se aprind exerciții de adunare, iar provocarea e simplă: cine termină primul, corect, pe jumătatea lui de ecran, câștigă runda.

Colegii aplaudă din bănci, iar la final se predă ștafetă altor doi colegi.

George Puiu recunoaște că totul e o stratagemă fină pentru a-i ține conectați: „Este necesar să îmbinăm învățarea tradițională cu metodele interactive. Matematica nu este o materie ușoară și încercăm să-i facem pe copii să învețe și cu plăcere”.

Mingea e doar un pretext pentru a sparge gheața și a ține atenția trează.

Cea mai importantă regulă din clasa lui? Să nu-ți fie frică să greșești.

Ce se ascunde dincolo de porțile școlii?

Când un elev se poticnește, dascălam nu dă note proaste și nu se încruntă. În schimb, vine cu o mână de ajutor: „Hai să mai facem o încercare. Hai să vedem și la altcineva”.

Știe prea bine că teama de a vorbi e o plagă greu de vindecat mai târziu, dacă prinde rădăcini de mic.

Comăneștiul se așază cuminte în vestul Bacăului, de-a lungul văii Trotușului, între munți.

Fost oraș al minerilor și al tăietorilor de lemne, astăzi numără vreo 20.000 de suflete și e legat de reședința de județ printr-un drum de 60 de kilometri care urcă apoi spre Ghimeș-Făget și mai departe, spre Ardeal.

Școala însăși a primit o față nouă. Biblioteca e acum un buncăr luminos de lectură, cu pufuri moi, rafturi pline și două rânduri de calculatoare. Un cabinet medical modern completează tabloul unei unități care încearcă să ducă lecția democrației și a libertății de exprimare până la capăt.