Magnetosfera Pământului protejează Luna de vântul solar

Pământul încetineşte vântul solar care loveşte faţa vizibilă a Lunii

Magnetosfera Pământului are un efect neașteptat asupra feței vizibile a Lunii, arată un Studiu Home „Science” Magnosfera Pământului are un efect neașteptat asupra feței vizibile a Lunii, arată un studiu Magnetosphere Earth are un efect neașteptat asupra feței vizibile a Lunii, arată un studiu Foto: Zhang et al., Nature Geocience, 2026 Stefan Trepădus Publicat: 21.07.2026 Share: Urmați-ne în Discover Earth încetinește vântul solar care lovește fața vizibilă a Lunii. Luna a fost bombardată de vânt solar timp de miliarde de ani, dar cele două emisfere ale sale nu sunt expuse în acelaşi mod: particulele care lovesc faţa aproape de Pământ au viteze şi energii diferite faţă de cele care ajung la faţa îndepărtată. Un nou studiu bazat pe mostre din misiunea chineză Chang'e-6 arată că magnetosfera Pământului este responsabilă pentru această diferență. Cercetările au fost publicate în revista Nature Geocience.

Vântul solar reprezintă un flux continuu de particule încărcate, emise de Soare, care lovește direct suprafața Lunii. Regelitul Selenar a păstrat urmele acestui bombardament şi funcţionează ca o adevărată arhivă naturală de gaze solare implantate cu vânt, inclusiv gaze nobile cum ar fi heliu, neon, argon, krypton şi xenon. Deoarece aceste elemente sunt foarte stabile chimic, ele oferă indicii valoroase cu privire la modul în care particulele solare au intrat în solul Lunii.

Până în prezent, lipsa probelor de pe faţa îndepărtată a Lunii a împiedicat compararea directă a proceselor de implantare a vântului solar în cele două emisfere. Situația s-a schimbat odată cu misiunea Chang'e-6, care a adus pe Pământ 1 935 grame de regolit de la Polul Sud-Aitken, pe partea îndepărtată a Lunii. Aceste eșantioane au permis pentru prima dată o comparație directă între materialul de pe fața apropiată și materialul de pe fața îndepărtată. Pământul încetineşte vântul solar care loveşte faţa vizibilă a Lunii. Care este rolul magnetosferei? O echipă condusă de Institutul de Geologie și Geofizică al Academiei de Științe Chineze a analizat compoziția izotopică a gazelor nobile din probele Chang'e-6. Cercetătorii au observat că raportul dintre izotopii de neon este semnificativ diferit de cel din toate probele analizate anterior pe faţa apropiată.

Rezultatele sugerează că a existat o fracţie izotopică mai puternică pe faţa îndepărtată, ducând la îmbogăţire preferenţială în izotopi mai grei, scrie Phys.org. Şi comportamentul kryptonului şi xenonului s-a dovedit diferit. În experimentele de încălzire graduală, xenonul din vântul solar a fost eliberat aproape exclusiv la temperaturi ridicate, indicând faptul că ionii au pătruns mai adânc în regolitul de pe faţa îndepărtată decât în faţa apropiată. Cu alte cuvinte, această regiune a Lunii a fost expusă la particule cu o energie mai mare.

Rezultatele sugerează că a existat o fracţie izotopică mai puternică pe faţa îndepărtată

Explicaţia propusă de cercetători implică efectul „ajustării vitezei” al magnetosferei Pământului. În timpul orbitei sale, Luna traversează periodic magnetotheaca (magnetosheath), o zonă tampon din jurul magnetosferei, unde vântul solar este încetinit de la aproximativ 400 km/s la aproximativ 200 km/s. Acest vânt solar încetinit afectează în principal fața apropiată a Lunii și particulele intră în sol mai puțin profund. Faţa îndepărtată, care se confruntă permanent cu opusul Pământului, rămâne expusă direct vântului solar netulburat, permiţând ionilor să pătrundă mai adânc în regolit. Autorii studiului estimează că aproximativ 25% din expunerea totală la vântul solar din zona în care a aterizat Chang'e-5 a fost influențată de acest flux încetinit, în timp ce locul de aterizare al lui Chang'e-6 nu a beneficiat de niciun efect de screening.

Astfel, probele de pe fața îndepărtată oferă prima dovadă experimentală directă că magnetosfera Pământului controlează viteza particulelor solare care ating suprafața Lunii, iar acest efect a rămas permanent înregistrat în distribuția gazelor nobile din regolit. Cercetătorii cred că gazele nobile grele din solul lunii ar putea funcţiona ca „fosile” de interacţiuni între magnetosfera Pământului şi vântul solar.

Combinarea acestor informații cu date paleomagnetice ar putea oferi o nouă metodă de reconstruire a evoluției magnetosferei terestre în timp geologic. Rezultatele sugerează că