Mormântul generalului Rujinski: un mister de 75 de ani

Cine este adevăratul Bălcescu al aviației românești?

Gheorghe Rujinski a fost un pionier al aviației militare și comerciale din România.

Deși nu a fost la fel de cunoscut ca Vuia sau Vlaicu, în timpul Primului Război Mondial a condus Corpul Aerian Român și a ocupat funcția de director superior al Aeronauticii în Ministerul de Război.

Ulterior, a preluat conducerea Direcției de Aviație Civilă din Ministerul Comunicațiilor, unde s-a ocupat de amenajarea primelor aeroporturi din țară, inclusiv Băneasa, și a înființat Poșta Aeriană.

Rujinski a fost și președinte fondator al Asociației Române pentru Promovarea Aeronauticii, care organiza cursuri de pilotaj și încuraja tinerii să devină piloți, promovând totodată aviația sanitară.

În 1937, a fost avansat la gradul de general de escadră, iar în 1941 a devenit general comandor de escadră. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul. A murit pe 2 august 1945, în circumstanțe controversate, după ce a fost exclus din Armată.

Unde s-au dus rămășițele lui Gheorghe Rujinski?

Dacă nu ar fi murit atunci, ar fi avut o soartă probabil tragică, având în vedere că în timpul războiului antisovietic fusese unul dintre conducătorii subsecretariatului de stat al aerului. Rujinski a fost un personaj important în istoria aviației românești, iar mormântul său se află în Cimitirul Bellu, unde a fost îngropat alături de soția sa, Viorica, și de fiica lor, Ana.

De-a lungul timpului, mormântul generalului Rujinski a devenit un simbol al istoriei aviatice românești.

Cimitirul Bellu, principalul cimitir din București, a devenit extrem de aglomerat, iar prețul unui loc de veci a crescut semnificativ, ajungând să fie comparabil cu cel al unei garsoniere.

Astfel, mulți oameni caută să își asigure un loc de înhumare aici, considerându-l un semn de prestigiu social.

Asociația Română pentru Promovarea Aeronauticii (ARPA), fondată de Rujinski, continuă să existe și astăzi sub numele de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), condusă de generalul Sorin Stoicescu, fost șef al aviației civile.

Este Gheorghe Rujinski adevăratul erou al aviației românești?

Membrii acestei asociații obișnuiau să viziteze mormântul generalului, aducând lumânări, coroane și flori.

Cu o ocazie, au descoperit cu surprindere că locul de veci cunoscut se transformase radical: două morminte noi, betonate, fuseseră săpate, iar osemintele generalului și ale familiei sale păreau să fi dispărut.

Curioși, aceștia au observat că vechea cruce a lui Rujinski, în vârstă de 80 de ani, era sprijinită de un gard, dar mormântul nu mai exista. Groparii le-au explicat că rămășițele au fost scoase și puse într-un sac de plastic, plecând într-o direcție necunoscută.

De la administrația cimitirului au aflat că nu se plătise concesiunea pentru mormânt, iar regula era strictă: dacă nu se achită, osemintele sunt relocate, indiferent de identitatea persoanei.

Sorin Stoicescu a început să protesteze, mobilizând diverse asociații non-guvernamentale și apelând la instituții precum Cultul Eroilor, Veteranii de Război și Ministerul Apărării. Chiar și așa, Rujinski, fiind decorat cu Mihai Viteazul, cel mai înalt ordin de război din România, merita o atenție specială.

Cine a fost Gheorghe Rujinski!

Controversa a stârnit o furtună pe internet, iar în urma acesteia s-a produs un adevărat semimiracol. Exact ca în legenda vaporului „Olandezul zburător”, care dispare și reapare în oceane, mormântul generalului Rujinski s-a rematerializat. O cruce nouă, având numele celor trei Rujinski, a fost amplasată între cele două gropi noi, iar înaintea ei se afla o placă cu numele altor cetățeni decedați.

Din surse neoficiale, Stoicescu a aflat că sub noua cruce a fost îngropată o pungă cu oseminte, posibil chiar cele deshumate anterior. Astfel, administrația cimitirului a găsit o soluție ingenioasă pentru a împăca istoria cu viitorii morți, folosind o pungă pentru a asigura continuitatea.

Această poveste ridică o întrebare importantă: ce s-ar întâmpla dacă personalități de seamă, precum Eminescu, ar fi supuse aceleași reguli?

Poate ar fi necesar ca, în cazul unor potențiale deshumări, să se ceară avize de la Ministerul Culturii pentru persoanele care au avut legături cu istoria țării sau care au excelat în anumite domenii.

Este esențial să protejăm memoria celor care au contribuit la dezvoltarea națională și să ne asigurăm că istoria nu este uitată sau ignorată.