Pericolul secetei la Cernavodă: Semnalele ignorate privind nivelul Dunării
Lecții uitate din strategia energetică?
La conferința „Energia României: de la criză la avantaj economic”, organizată de DC Media Group în cadrul ENERGY FORUM 2026, Silvia Vlăsceanu, director executiv HENRO, a datr o serie de deficiențe structurale din sistemul energetic. Vlăsceanu a subliniat că, deși vorbim tot timpul despre criză, lecțiile trecutului rămân neînsușite, ducând la greșeli strategice repetate. De exemplu, strategia națională din 2006, cu o viziune până în 2020, a avut un grad de implementare aproape necunoscut publicului.
Istoria s-a repetat cu documentul din 2024, care promite independență față de importuri și reactoare modulare mici, însă avertismentul rămâne clar: strategiile rămân adesea doar pe hârtie, fără o execuție reală pe teren.
Riscul uriaș de la Cernavodă!
Un caz școală al lipsei de viziune este Centrala Nucleară de la Cernavodă. Primele semnale privind riscul secetei și scăderea Dunării au apărut încă din 2003, când funcționa o singură unitate.
Avertismentele au fost ignorate, iar proiectele de amenajare a fluviului – vitale pentru menținerea nivelului de răcire – au zăcut prin sertare. Fără o intervenție constantă asupra cursului de apă, centrala riscă o oprire totală în perioadele secetoase. În timp ce vecinii din Bulgaria sau Ungaria, care împart aceeași apă, gestionează altfel situația, la noi soluțiile tehnice cer voință politică și bani mulți. O variantă luată în calcul, deși costisitoare, ar fi ridicarea turbinelor de răcire pentru a contracara nivelul scăzut al apei.
De ce ne ia patru ani să luăm o decizie?
Dincolo de problemele tehnice, birocrația sufocă sectorul.
E nevoie în mod obișnuit de 4-5 ani doar pentru o decizie finală și de o perioadă similară pentru obținerea actelor. Un ritm de un an inacceptabil de lent într-o industrie unde timpul înseamnă bani.
Au explodat costurile în lanțul de aprovizionare?
Cât despre propunerea unui „pact pe energie pe 10 ani”, Vlăsceanu o consideră nerealistă și prea scurtă, având în vedere că marile proiecte de infrastructură cer ani buni doar de planificare.
Situația e complicată și de scumpirile masive din energie. După pandemie, echipamentele critice – de la transformatoare la turbine – s-au scumpit uriaș, forțând revizuirea multor contracte și orientarea spre furnizori mai ieftini. Această dinamică a dat Peste cap modernizările de la Turceni și Ișalnița, unde se folosesc gaze naturale, iar bugetele inițiale au fost depășite serios. Vlăsceanu a atras atenția că planul de restructurare de la CE Oltenia este complet rupt de realitatea actuală a pieței, fiind nevoie de flexibilitate și realism în bugete și termene de execuție.