Pesta porcină africană la granița cu România: 3.000 de porci sacrificați
Pesta porcină africană lovește la granița cu România!
În nord-estul Ungariei, într-o fermă de porci domestici din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane. Este primul caz de infectare a porcilor domestici din Ungaria, iar autoritățile au luat imediat măsuri pentru a stopa răspândirea bolii.
La ferma afectată, situată lângă granița cu Slovacia, Ucraina și România, sunt sacrificați în prezent circa 3.000 de porci. Simultan, se desfășoară o anchetă epidemiologică detaliată pentru a identifica sursa infecției și a evalua riscul de răspândire. Pesta porcină africană este o boală virală extrem de contagioasă și incurabilă, care afectează atât porcii domestici, cât și mistreții.
Câte vieți de animale vor fi sacrificate!
Deși nu prezintă riscuri pentru sănătatea umană, boala poate avea consecințe economice devastatoare pentru industria cărnii de porc. Pentru a combate răspândirea virusului, autoritățile ungare au instituit zone de protecție și supraveghere în jurul focarului și au impus restricții de circulație.
Medicul veterinar-șef național, dr. Imre Nemes, a dispus închiderea imediată a fermei și aplicarea tuturor măsurilor necesare de control epidemiologic. Oficiul Național pentru Siguranța Lanțului Alimentar din Ungaria îndeamnă fermierii, în special cei din zonele afectate, să respecte cu strictețe regulile de biosecuritate.
Cum se protejează fermierii de pesta porcină africană?
Printre măsurile recomandate se numără menținerea exploatațiilor în regim închis, limitarea accesului persoanelor și vehiculelor neautorizate și respectarea protocoalelor de dezinfecție. Fermierii sunt sfătuiți să prevină orice contact între porcii domestici și mistreți, inclusiv prin furaje sau echipamente contaminate.
Orice simptome suspecte, cum ar fi febra apărută brusc, moartea inexplicabilă sau simptome hemoragice la porci, trebuie raportate imediat unui medic veterinar pentru a preveni răspândirea bolii.