Raed Arafat: Spitalele sunt victime ale propriei lor reușite

UPU sunt victimele propriului succes, conform analizei lui Raed Arafat!

Raed Arafat: Spitalele au devenit prisonieri ai propriilor lor succesuri

În România, problema aglomerației la Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) reprezintă o provocare constantă, în special când vin și pacienții cu afecțiuni minore, care nu necesită intervenție imediată. Pentru a reduce această presiune, mulți experți și autorități au propus diverse soluții, printre care cea mai frecvent menționată este extinderea rețelei de centre de permanență.

Totuși, Raed Arafat, conducătorul Departamentului pentru Situații de Urgență – structura care coordonă activitatea UPU-urilor spitalele din întreaga țară – exprimă rezervări privind eficacitatea acestei abordări, ales în forma actuală în care funcționează aceste centre.

El explică că centrele de permanență sunt, în esență, puncte de медицинă de familie cu program extins, funcționând ca niște „gărzi” pentru cazurile mai simple. Deși pot gestiona probleme de scăzută sau medie complexitate, nu dispun de echipamentul necesar pentru investigații avansate. Când un pacient are nevoie de imagistică – de exemplu, radiografie, tomografie computerizată (CT), sau de consultări specializate în cardiologie sau neurologie – este nevoie de transfer spre un spital.

Aceasta înseamnă că, deși centrele de permanență pot filtra unele cazuri, nu elimină necesitatea de a ajunge la UPU pentru evaluare completă.

În contraste, România dispune deja de un cadru legislativ care permite medicilor de familie să lucreze în Unitățile de Primiri Urgențe, lângă echipa locală, pentru a sprijini gestionarea cazurilor mai puțin grave. Această măsură ar putea diminua numărul de persoane care ajung la UPU cu probleme care nu sunt veritabile urgențe.

Un model similar este aplicat în Italia, unde autoritățile au investit masiv în creșterea accesului la medicii de familie și la serviciile medicale de comunitate, prin intermediul structurilor cunoscute sub numele de „Case di comunità” – echivalentul centrelor de permanență din România.

Aceste „case comunitare” reprezintă una dintre cele mai importante investiții din Planul Național de Redresare și Reziliență al Italiei. Prin acest instrument de finanțare european, au fost alocate aproximativ două miliarde de euro pentru modernizarea sau construirea de peste 1.000 de centre medicale de acest tip în întreaga țară.

Planul italien nu s-a oprit aici: a inclus și financiamenti pentru dezvoltarea serviciilor de telemedicină, scopul fiind facilitarea consulturilor la distanță și reducerea timpului de așteptare pentru pacienții care caută asistență medicală.

Tot în România, una dintre cauzele principale pentru care pacienții se adună în număr mare la UPU este percepția că, acolo, vor primi o evaluare completă și o concluzie clară. Conform declarațiilor lui Raed Arafat, pacientul vine, este examinat, efectuează investigațiile necesare și, la final, află dacă are nevoie de tratament, internare sau poate pleca acasă.

În schimb, accesul la medicina de familie sau la un ambulatoriu poate fi complicat, lent sau neorganizat, ceea ce face ca UPU să devină opţiunea implicită, chiar și pentru cazuri neurgente.

El formulează o observație profundă: „Unitățile de Primiri Urgențe sunt, într-un fel, victimele propriului succes”. Acest succes constă în fiabilitatea și rapiditatea cu care pot oferi diagnostic și intervenție, ceea ce le face atrăgătoare chiar și pentru pacienții care nu au o urgență medicală verificată.

Pentru a diminua presiunea, Arafat consideră esențial că pacienții să câștige încredere în sistemul alternativ – să ştie că, atunci când cazul lo permite, pot obține aceeași calitate de rezolvare în altă parte a rețelei de urgentă, fără a mai trebui să ajungă la spital.

În același timp, el descrie realitatea din interiorul UPU ca fiind „un război continuu”. Această metáforă reflectă starea de tensiune permanentă, determinată de volumul crescut de cazuri, lipsa de resurse adecvate și necesitatea de a fi gata nu doar pentru ziua obișnuită, ci și pentru scenarii excepționale – accidente colective, dezastre naturale sau situații în care, într-un interval foarte scurt, arrivează un număr semnificativ de pacienți.

În UPU e un război continuu, 24 ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Ai nevoie de muniție, spune el, referindu-se la consumul continuu de materiale medicale, medicamente și capacitate de investigație.

Deși numărul ridicat de pacienți este un factor major de aglomerație, Arafat sugeră o analiză mai profundă, comparând funcționarea UPU-ului cu un „proces industrial”.

Chiar și după terminarea investigațiilor, consultul specialistic poate aduce noi întârzieri!

Există o fază de intrare, urmată de triaj – pasul în care se atribuie coduri de prioritate pentru a estabelece ordinea în care pacienții sunt văzuți și se estimează timpii de așteptare.

El consideră că, la acest nivel, există soluții organizatorice care pot fi implementate.

Aducând un exemplu din trecutul său profesional, Arafat reamintește că, când conducea Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Mureș, a testat un model inovativ: un medic era asignat direct în zona de triaj și putea, de la început, să establească ce investigații sunt necesare pentru pacient, fără ca acesta să trebiba să aștepte ore până la consultarea în UPU și doar apoi să primească recomandările. Această abordare a dus la o reducere semnificativă a timpului de așteptare, deoarece elimină un pas în lanțul de decizie.

Totuși, el avertizează că această soluție depinde de disponibilitatea de personal calificat.

În prezent, în multe centre, triajul este efectuat de un asistent medical, nu de un medic, ceea ce limitează capacitatea de a lua decizii clinice imediată.

Următorul obstacol identificat este legat de investigațiile medicale. Dacă un aparat de tomografie computerizată este situat în afara UPU, pacientul de urgență intră în competiție cu pacienții internați, programați pentru investigații în secțiile spitalele.

Aceeași problemă se poate manifesta și la laboratorul de analize: resursele sunt partajate, iar programările pot genera întârzieri.

Pentru a counteracta acest fenomen, au fost aprobate compartimente de radiologie dedicate în interiorul UPU, echipate cu CT și alte dispozitive, astfel încât investigațiile să poată fi efectuate pe loc, fără dependență de alte părți ale spitalului.

Totuși, chiar și după ce investigațiile sunt terminate, poate apărea o nouă întârzieră: nevoia de consult specialistic. Dacă medicul de urgență cere opinia unui specialist din altă secție, și acest specialist, la rândul său, solicită consultații de la altri medici de specialități diferite, fiecare pas adițional adaugă timp petrecut în UPU.

Arafat sugerează că, atunci când este clar că pacientul necesita internare și investigații suplimentare, aceste consulturi ar trebui efectuate în secțiile corespunzătoare, nu în UPU, pentru a evita blocarea resurselor critice.

Situația devine mai gravă atunci când pacientul are nevoie de internare, dar nu există paturi disponibile în secțiile interne. Această problemă este mai acuță în cazul pacienților care necesită locuri la Terapie Intensivă, iar capacitatea este epușată. „Aceștia pot rămâne în UPU ore întregi sau chiar mai mult, ocupând resurse care ar trebui folosite pentru pacienții care continuă să sosească”, avertizează Arafat, subliniind efectul în lanț: ocuparea nejustificată a spațiilor de urgență generează întârzieri pentru cei care vin apoi și au nevoie real de intervenție rapidă.

În contextul căutării de soluții, se observă că alte state experimentă sau evaluă măsuri destinate să reducă presiunea pe UPU. În Bulgaria, de exemplu, există un mecanism prin care pacienții la care se constată că nu au o afecțiune urgente pot fi clasificați ca cazuri non-urgente și indicați spre medicul de familie sau către un specialist pentru o consultație programată.

Acest sistem depinde de o evaluare inițială făcută la nivelul UPU, care determină dacă este necesară intervenție imediată de urgență sau nu.

Un model similar există și în Lituania, unde orice persoană – asigurată sau nu – se poate prezenta la compartimentul de primiri urgențe al unui spital, dar cu condiția să prezinte o urgență medicală verificată. La sosire, personalul medical efectuează o evaluare rapidă pentru a stabilire dacă starea pacientului necesită asistență de urgență autentică. Dacă concluzia este negativă, pacientul este indrumat spre medicina de familie sau către un furnizor de servicii medicale dintr-o policlinică, cu consultație programată. Dacă, invece, se confirma urgența, tratamentul este inițiat imediat și, dacă este necesar, urmat de internare.

Raed Arafat confirma că această posibilitate – de a redirecta pacientul non-urgent spre medicul de familie sau specialist – există și în România, dar observă că mulți medici care lucrează în UPU nu sunt dispusi să-și assumă riscul de a toma această decizie, possiblement din cauza fricii de responsabilitate, lipsă de indicări clare sau temei de confrontare cu pacienții insatisfați.

În Austria, ca parte a strategiei de reducere a aglomerației în UPU, a fost implementată o linie telefonică națională de consiliere medicală, accesibilă 24/7 la numărul 1450. Acest serviciu permite populației să primească sfaturi medicale de bază, să înțeleagă dacă simtomele necesită intervenție urgentă sau pot fi gestionate la domiclu sau la medicul de familie, diminuând astfel numărul de apeluri nejustificate la UPU.

Fără aceste măsuri, UPU-urile vor continua să funcționeze sub presiune, fiind, paradoxal, prisonieri ai propriilor lor succesuri în oferirea de asistență medicală rapidă și completă.