Trei noi cazuri de hantavirus confirmate la bordul unui vas de croazieră
Câți pasageri de pe vas au fost testați pozitiv pentru hantavirus?
Ultimii șase pasageri de pe vas, patru australieni, un britanic şi un neozeelandez, plus o parte dintre membrii echipajului, au debarcat luni, 11 mai. Între timp, se pare că un american și un francez, care se întorseseră anterior acasă, au fost testaţi pozitiv.
De asemenea, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Madrid, și un spaniol care se află în carantină a ieșit pozitiv pentru hantavirus. TRAGEDIE O femeie a fost omorâtă de urs în Bistrița-Năsăud. Se cere intervenția Ministerului Mediului.
Cum s-a petrecut tragedia 09:14 IMOBILIARE „Noua Casă”.
Cât plătești lunar pentru un credit de 50.000 de euro 09:13 Tot luni, ministrul Sănătăţii din Franța, Stéphanie Rist, a precizat că o femeie se află în izolare la Paris, iar starea ei de sănătate se deteriorează.
În cazul său au fost identificate 22 de contacte.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), șapte cazuri de hantavirus au fost confirmate pe acest vas de croazieri, iar alte două cazuri sunt suspectate. Până acum, trei pasageri au murit după ce au călătorit cu MV Hondius.
Ce măsuri preventive ia România Medicii din România susțin că la noi circulă doar tulpini transmise de rozătoare. Până acum, nu s-au raportat și variante de hantavirus transmise de la om la om. Institutul Național de Sănătate Publică supraveghează cu atenție situația.
Câți oameni au fost infectați cu hantavirus?
În ultimii 3 ani, în țara noastră au fost descoperite 15 astfel de cazuri. Adrian Marinescu, managerul Institutului „Matei Balș”, din București, afirmă că nu există un pentru populație.
Acum, este foarte adevărat că, la orice provocare, inclusiv în cazul hantavirusului, este bine să avem o reacție rapidă. Asta nu înseamnă că ne așteptăm la vreo explozie de cazuri.
De altfel, nu a fost niciun român pe acel vas de croazieră.
Deci, nu cred că se pune, în mod real, problema să ajungem într-o situație în care virusul să se transmită de la om la om și să fie afectat și un cetățean român.
Totuși, trebuie spus că Institutul Național de Sănătate Publică este pregătit pentru astfel de provocări. Noi, la nivelul Institutului «Matei Balș», avem unitatea specializată pentru boli emergente.
Așa s-a întâmplat și în cazul Ebola, când au existat suspiciuni, iar pentru orice boală de acest gen, inclusiv infecția cu hantavirus, suntem pregătiți în orice moment.
Câte cazuri de hantavirus sunt confirmate?
Deci, dacă în această noapte sau oricând va exista o suspiciune de infecție cu hantavirus, noi suntem pregătiți ca pacientul să ajungă la «Matei Balș», a explicat prof.
dr. Marinescu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Zeci de cazuri de hantavirus, raportate anual în Ucraina.
Autoritățile sanitare avertizează asupra riscurilor de infectare Un american de pe nava de croazieră MV Hondius a fost depistat pozitiv pentru hantavirus. Anunțul Departamentului Sănătății din SUA Avionul cu cei 14 spanioli de pe nava cu hantavirus a aterizat la Madrid. Ce alte state au organizat zboruri de repatriere din Tenerife hantavirus MV Hondius vas croaziera Recomandarea video Citește și FINANCIAR Cât te costă să îți ții copilul la facultate 4 ani, în București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași sau Timișoara.
Am făcut calculul complet 08:33 SPORT Scandal în Ghencea, după FCSB – Slobozia: „Frustrați că nu ajungeau la poartă. Vorbesc prea mult, nu e ok” 08:15 LIVE UPDATE Război în Ucraina, ziua 1538. Atac cu drone asupra Kievului imediat după expirarea armistițiului 07:32 NEWS ALERT Începe Summitul B9.
Mark Rutte și Karol Nawrocki ajung marți la București.
Vor fi primiți de președintele Nicușor Dan la Cotroceni 07:24 ACTUALITATE 12 Mai, calendarul zilei: Scutul antirachetă de la Deveselu este activat.
Va provoca următoarea pandemie? Digi24 Surse: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări oficiale.