Cum identifică cercetătorii păsările implicate în accidentele cu avioane

Cum atenuați aceste pericole?

Cum determină specialiștii identitatea păsărilor implicate în ciocnirile cu aeronave pentru a minimiza riscurile biologice

Administrarea Federală a Aviației din SUA (FAA) a documentat, în anul 2025, circa 24.500 de incidente de coliziune cu animale la nivelul celor 870 de aeroporturi din teritoriul american. Datele statistice relevă faptul că păsările au fost protagonistele în aproximativ 96% dintre toate evenimentele raportate.

Deși majoritatea acestor ciocniri nu duc la catastrofe majore, impactul cu specii de talie mare sau cu stoluri numeroase poate genera avarii semnificative la motoare, structura aripilor sau chiar la parbrizuri.

Pentru a atenua aceste pericole, o echipă dedicată din cadrul Muzeului Național de Istorie Naturală al Smithsonian Institution desfășoară o misiune crucială: identificarea exactă a speciilor implicate. Laboratorul de Identificare a Penelor, cunoscut sub denumirea internă de Feather Identification Lab, operează ca un centru de analiză forensică aplicat ornitologiei.

Pe băncile de lucru ale acestui laborator situat în Washington, sosesc periodic pungi conținând resturi biologice colectate de pe fuselaje, aripi, parbrize sau chiar din interiorul compartimentelor motoarelor. Aceste materiale, care includ pene rupte, fragmente de țesut și alte reziduuri organice, sunt denumite informal „snarge”.

Termenul, care nu are o valoare științifică oficială, este o combinație creată din cuvintele englezești „snot” și „garbage”, descriind amestecul de sânge, pene și alte materii rezultate în urma impactului.

Deși aspectul acestor probe poate fi destul de neplăcut, ele ascund informații esențiale.

Chiar și un fragment minimal, precum o urmă uscată întinsă pe un șervețel sau un card special de recoltare a ADN-ului, poate oferi elementele necesare pentru a determina grupul taxonomic sau, în condiții optime, specia exactă a păsării.

Procesul de identificare imită adesea pașii unei anchete criminalistice.

Etapa inițială constă într-o examinare vizuală riguroasă, în care cercetătorii evaluează culoarea, textura, dimensiunea și modelul specific al penelor, încercând să localizeze zona corporală din care provine fragmentul.

Cum identificăm păsările implicate în ciocnirile cu aeronave?

Când probele sunt prea mici pentru o evaluare vizuală directă, acestea sunt supuse analizei la microscop. Structurile fine ale pufului și ramificațiile penelor prezintă diferențe distincte între diferitele grupe de păsări, oferind indicii prețioase. Pentru a valida aceste observații, echipa compară mostrele cu vasta colecție ornitologică a Smithsonian, care include aproximativ 500.000 de exemplare păstrate ca referințe standard.

O pană necunoscută este plasată alături de aripi sau penajul mai multor specii cunoscute până când coincidențele de formă, model și dimensiune devin evidente.

În situațiile în care aspectul extern nu oferă suficiente certitudini, intervenția analizei genetice devine decisivă. Din proba biologică se extrage o secvență scurtă de ADN, care funcționează similar unui cod de bare unic.

Această secvență este apoi confruntată cu biblioteci genetice extensive, stocând date de la specii deja catalogate. O potrivire suficient de precisă permite specialiștilor să declare cu exactitate ce specie a fost implicată în incident.

Analiza genetică și studiul morfologic al penelor se completează reciproc, fiind deosebit de utile când proba este contaminată sau conține urme provenite de la mai multe organisme simultan.

Laboratorul procesează anual în jur de 14.000 de astfel de cazuri, iar concluziile obținute sunt integrate în bazele de date utilizate de autoritățile aviatice, chiar dacă nu fiecare probă permite o identificare perfectă.

Importanța cunoașterii numelui speciei depășește simpla curiozitate zoologică. Pentru gestionarii aeroporturilor, distincția dintre un pescăruș, un porumbel, o gâscă sau un șoim este vitală, deoarece fiecare specie are propriile cerințe alimentare, perioade de migrație și preferințe privind locurile de odihnă sau cuibărit.

După stabilirea identității, biologii pot investiga factorii care atrag păsările în vecinătatea pistelor, cum ar fi prezența apei, a vegetației, a insectelor, a semințelor, a deșeurilor sau a spațiilor adecvate pentru cuiburi.

Pe baza acestor date, aeroporturile pot adapta habitatul local, eliminând sursele de hrană, gestionând acumularele de apă sau aplicând metode controlate de dispersare a păsărilor. Obiectivul final nu vizează doar protecția aeronavelor și a pasagerilor, ci și reducerea numărului de păsări care își pierd viața în aceste incidente.