„Mâna Moartă”: Rusia reactivează sistemul nuclear care poate lansa atacuri automat
O fortăreață în inima Uralilor?
O investigație recentă a publicației daneze Danwatch, bazată pe analiza a peste două milioane de fișiere, scoate la iveală o realitate îngrijorătoare: Rusia a reactivat „Mâna Moartă”, mecanismul de ripostă nucleară automată din perioada Războiului Rece. Piesa centrală a acestui sistem este buncărul strategic „Object 1335”, ascuns adânc în Munții Ural, lângă localitatea Kytlym, la 2.000 de kilometri de Moscova.
Știri de Ultimă Oră
Premierul Ilie Bolojan prezintă bilanțul la final de mandat, astăzi la 18.30
Prim-ministrul olandez Rob Jetten și partenerul său așteaptă primul copil prin mamă surogat
Radu Oprea, noul ministru al Apărării: „Voi crește calitatea vieții militarilor
Dan Șucu și fiul lui Borcea, parteneri în afacerea cu avioane private My JetLucrările de modernizare a acestui complex au început cu doi ani înainte ca Vladimir Putin să modifice doctrina nucleară a Rusiei, în noiembrie anul trecut.
Noua strategie extinde considerabil scenariile în care Moscova ar putea recurge la arsenalul atomic, transformând „Mâna Moartă” dintr-o relicvă a trecutului într-o componentă activă a noii posturi militare.
Între 2018 și 2024, Ministerul Apărării de la Moscova a investit masiv în extinderea bazei. Șantierul a înghițit 22.000 de tone de oțel — echivalentul a trei turnuri Eiffel — și 56.000 de tone de ciment.
Complexul a fost dotat cu rețele complexe de cablaje și sisteme avansate de ventilație, capabile să asigure supraviețuirea în cazul unei contaminări radioactive.
Specialiștii consultați de jurnaliștii danezi confirmă că amploarea lucrărilor indică o transformare radicală.
Resurse colosale pentru un oraș subteran!
Sistemul Perimetr este conceput să inițieze o ripostă nucleară fără nicio intervenție umană, în cazul în care conducerea politică și militară a țării ar fi decapitată printr-un atac surpriză.
Foști ofițeri din trupele de rachete strategice avertizează că nu mai vorbim doar de descurajare, ci de o pregătire activă pentru scenarii extreme.
Imaginile din satelit confirmă dimensiunile impresionante ale proiectului: noi căi de acces, galerii extinse și puncte de control suplimentare. Veteranii armei descriu baza ca pe un adevărat oraș subteran, suficient de vast încât autobuzele să poată circula prin tuneluri.
Conform acelorași surse, mecanismul a fost reintrodus în regim de luptă efectivă în 2023.
Această mișcare, dublată de o retorică nucleară tot mai agresivă la Kremlin, reprezintă una dintre cele mai alarmante evoluții de după căderea Cortinei de Fier, semnalând că Rusia a pregătit arsenalul suprem pentru situații limită considerate, până nu demult, de neconceput.