Moartea asistată devine legală în tot mai multe state europene și nord-americane

De ce e crucial exemplul Oregon pentru susținătorii din Marea Britanie?

În ultimul timp, peisajul legislativ european și nord-american a cunoscut o transformare semnificativă în ceea ce privește dreptul la o moarte asistată.

Franța s-a alăturat recent listei de jurisdicții care recunosc legal „ajutorul pentru a muri”, o măsură destinată exclusiv adulților care suferă de afecțiuni incurabile și care suportă dureri extreme.

Deși în majoritatea zonelor juridice din lume, asistența medicală pentru deces rămâne interzisă, legislația specifică variază considerabil de la o națiune la alta, conform datelor furnizate de The Guardian.

În Statele Unite, termenul „moarte asistată” este uneori contestat de critici, care preferă denumirea de „sinucidere asistată”. Această practică este legală în 30 dintre cele 50 de state federale, dar și în Districtul Columbia. Statul Oregon deține un loc de pionierat în această istorie, fiind printre primele locuri din lume care au oferit acest sprijin pacienților încă din 1997. Astfel, Oregon beneficiază acum de o experiență de aproape trei decenii, servind ca model de referință pentru elaborarea celorlalte legi similare din teritoriul american.

Regulile din Oregon stipulează că procedura este disponibilă doar pentru adulții conștienți, aflați în stadiu terminal, cu o speranță de viață estimată la maximum șase luni. Decizia finală necesită aprobarea a doi medici independenți.

Din momentul implementării legii în 1997, un total de 5.520 de persoane au primit o rețetă pentru o doză letală de medicamente, dintre care 3.691 au decedat efectiv.

Un raport publicat în 2025 detaliază profilul pacienților: 61% dintre cei care au solicitat ajutorul medical aveau diagnosticul de cancer, 14% suferau de afecțiuni neurologice, iar 11% aveau boli cardiace.

Analiza celor 400 de pacieni care au consumat doza letală în anul precedent arată că 89% dintre ei au identificat pierderea autonomiei ca principalul motiv pentru alegerea morții asistate. Alte motive menționate includ durerea fizică sau dependența de alții.

O particularitate importantă, comună atât în Oregon, cât și în alte state americane care permit această practică, este faptul că medicamentul trebuie administrat de pacient însuși.

Aceeași regulă este propusă și pentru Anglia și Țara Galilor.

Datele statistice indică faptul că aproximativ un treime dintre pacienții care primesc prescripția renunță în final să folosească medicamentul.

Pentru susținătorii inițiativei legislative din Regatul Unit, exemplul Oregon este crucial.

Argumentul central este că legea a rămas strict limitată la adulții în fază terminală de la momentul intrării în vigoare. Totuși, oponenții subliniază o relaxare a anumitor condiții, în special eliminarea cerinței de reședință, ceea ce a deschis accesul și persoanelor din afara statului. De asemenea, numărul decesurilor asistate a înregistrat o creștere substantială pe parcursul anilor.

Canada este adesea invocată de adversarii morții asistate ca ilustrând conceptul de „pantă alunecoasă”. Aici, asistența medicală pentru deces (MAID) a fost introdusă în 2016, inițial doar pentru pacienții terminali. În 2021, legislația a fost amendată pentru a include persoanele care experimentează o suferință insuportabilă cauzată de o boală sau o dizabilitate ireversibilă. Deși s-a discutat extinderea dreptului și la persoanele cu tulburări mintale, acest aspect rămâne încă în dezbatere.

Elveția a fost prima țară din lume care a recunoscut dreptul de a muri!

Criticii avertizează că fiecare extindere a legii expune la risc un număr mai mare de persoane cu dizabilități sau vulnerabile.

Tendințele din Canada sunt îngrijorătoare pentru unii analiști, deoarece numărul persoanelor care recurg la MAID a crescut dramatic. În prezent, aproximativ unul din 20 de decese din Canada este asistat medical, un raport mult mai ridicat decât în Oregon, unde se observă aproximativ unul din 100.

Pe continentul european, lista țărilor care au legalizat, într-o formă sau alta, moartea asistată include Elveția, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Spania, Austria și, cel mai recent, Franța. Spre deosebire de proiectele din Anglia și Țara Galilor, în aceste țări, ajutorul pentru a muri nu este restricționat exclusiv la persoanele aflate în stadiu terminal.

Elveția ocupă un loc distinctiv, fiind prima țară din lume care a recunoscut un „drept de a muri”, prin legalizarea sinuciderii asistate în 1942. Este una dintre puținele națiuni care permite accesul cetățenilor străini la acest serviciu, adesea prin intermediul organizațiilor specializate, cum ar fi Dignitas, cu sediul în Zurich.

În ultimele două decenii, peste 600 de cetățeni britanici au ales să își finalizeze viața la Dignitas, dintre care 43 au făcut acest lucru doar în anul trecut.

Și aici, medicamentul letal trebuie administrat de pacient.

Țările de Jos și Belgia au legalizat moartea asistată cu peste două decenii în urmă, vizând pacienții care suportă o suferință insuportabilă din cauza unei boli incurabile, inclusiv probleme de sănătate mintală. Ulterior, legislația din aceste două țări a fost extinsă pentru a acoperi și copiii, făcându-le singurele țări europene care permit această procedură minorilor.

Ambele națiuni permit și eutanasia, unde moartea este provocată direct de un medic.

În cele mai recente dezvoltări, Spania și Austria au legalizat moartea asistată atât pentru bolile terminale, cât și pentru suferința intolerabilă.

Există o diferență procedurală între cele două: în Austria, medicamentele trebuie autoadministrate, în timp ce în Spania, un profesionist din domeniul medical poate administra doza.

În Regatul Unit, parlamentul din Anglia, Țara Galilor și Scoția a respins până în prezent propunerile privind moartea asistată.

Cu toate acestea, moartea asistată a fost deja legalizată într-o parte a Insulelor Britanice. În luna iulie, un proiect de lege din Jersey a obținut acordul regal.

Spre deosebire de legislația de la Westminster și Holyrood, inițiativa din Jersey a fost lansată de guvernul local, care estimează că va fi nevoie de aproximativ 18 luni pentru a operaționaliza serviciul.