Costurile la poarta fabricii au urcat cu aproape 12%. Ce se întâmplă în industrie

Presiuni uriașe pe lanțul de aprovizionare!

Costurile suportate de unitățile de producție au dat o tură serioasă în august, avansând cu 11,8% față de aceeași perioadă din anul trecut. Cifra arată o accelerare notabilă față de iulie, când indicele se oprea la 8,8%.

Totul se întâmplă într-un peisaj destul de ciudat: în timp ce inflația pe care o simțim noi, consumatorii, la raft pare să se mai potolească, tensiunile din spatele ușilor fabricilor se încing rău de tot.

Deși inflația anuală de consum a coborât la 6,2% în august – de la 8,16% în iulie și 10,4% în iunie – prețurile de la poarta fabricii o iau exact în direcția opusă. Diferența asta între indicatori nu e doar un moft statistic, ci ține de felul în care se calculează fiecare. Inflația de consum a scăzut în principal pentru că am ieșit din șocurile verii trecute, cum au fost majorarea TVA-ului și liberalizarea energiei.

Cum Indicele Prețurilor Producției Industriale (IPPI) nu include TVA-ul, el scapă de acest efect de bază favorabil și ne arată în schimb o realitate mult mai dură din amonte.

Dacă scoatem din ecuație efectul de bază, mesajul datelor devine limpede: lanțul de aprovizionare fierbe. Într-o singură lună, între iulie și august, prețurile industriale au sărit cu 2,1%, în timp ce prețurile de la raft s-au mișcat abia vizibil, cu 0,22%.

Vinovatul principal pentru această accelerare este sectorul rafinăriilor. Produsele din prelucrarea țițeiului și cocseria s-au scumpit cu 13,3% doar în august, iar saltul anual a ajuns la 68,6%, un record absolut în industrie. Contextul internațional explică direcția, dar nu și proporțiile. În august, petrolul Brent a jucat între 87 și 97 de dolari pe baril, tras în sus de blocajul din Strâmtoarea Ormuz.

Totuși, lovitura decisivă pentru economie – extrem de dependentă de importurile de motorină – a dat-o marja de rafinare europeană, care a trecut de pragul istoric de 60 de dolari pe baril.

Energia și chimicalele mențin presiunea?

La toate astea s-a adăugat și deprecierea leului în fața dolarului, așa că România a plătit scump atât materia primă, cât și transformarea ei.

Al doilea mare motor al scumpirilor este energia.

Producția și furnizarea de electricitate, căldură și gaze au urcat cu 5% într-o singură lună, iar față de august 2025 saltul anual e de 14,95%.

Resursele energetice extrase intern, cum ar fi țițeiul și gazele, au mers pe aceeași linie, cu o scumpire anuală de 17,2%, chiar dacă de la o lună la alta variația a fost mică.

A treia categorie lovită este cea a bunurilor intermediare legate de petrol, în frunte cu produsele chimice – plus 16,2% anual – și articolele din cauciuc și mase plastice, care au avansat cu 15,4%. Chiar dacă nu cumpărăm direct aceste materii prime de la magazin, ele se infiltră în toată economia prin ambalaje, îngrășăminte, piese industriale și materiale de construcții.

Dacă dăm la o parte petrolul și energia, restul industriei românești pare mai degrabă blocat în stagnare, departe de orice risc de supraîncălzire. Jurnalistul Dan Popa, editor coordonator la financiar-bănci, a explicat pe larg această dualitate economică într-o analiză publicată pe 2 octombrie 2026.

Materialul subliniază cât de important este sprijinul pentru jurnalismul independent prin instrumente precum HotNews Premium, care țin garda sus și analizează în profunzime tendințele economice, dincolo de zgomotul politic.