De ce banii europeni nu reușesc să reducă prăpastia economică dintre regiunile României

Bucureștiul galopează, restul țării stagnează?

România se dezvoltă în trei viteze, iar prăpastia dintre Capitală și restul provinciilor adâncește inegalitățile.

Un raport recent al Blocului Național Sindical (BNS) trage un semnal de alarmă: în timp ce București-Ilfov înregistrează un PIB pe locuitor de aproape patru ore mai mare decât regiunea Nord-Est, fondurile europene eșuează în misiunea lor de echilibrare.

Potrivit aceleiași analize, din fiecare 100 de euro contractați prin fonduri europene, doar 20-30 de euro ajung efectiv la beneficiari. Mai mult, aceste infuzii financiare nu se traduc automat în salarii mai mari pentru angajați.

Ce blochează dezvoltarea regiunilor sărace?

Această dezvoltare inegală nu e doar o moștenire istorică, ci și rezultatul unor mecanisme defectuoase de administrare. Principala problemă este lipsa capacității administrative din teritoriu. Autoritățile locale, în special în zonele mai puțin dezvoltate, duc lipsă de personal calificat care să poată concepe, depune și gestiona proiecte complexe finanțate prin Fondurile Structurale și de Investiții Europene (FSIE).

Deși România a atras miliarde de euro în exercițiul 2014-2020 și continuă să o facă și în perioada actuală, o felie uriașă din acești bani rămâne nefolosită. Când totuși se cheltuiesc, fondurile se duc adesea pe proiecte cu impact redus pe termen lung — cum ar fi renovări minore sau achiziții de echipamente rupte de o strategie reală de creștere a productivității.

Pe lângă birocrația greoaie, corupția și nepotismul din achizițiile publice direcționează banii către clienți politici, în loc să finanțeze infrastructura critică, educația sau sănătatea din zonele vulnerabile. Între timp, decalajele salariale se adâncesc: creșterile din București-Ilfov sunt susținute de sectorul de servicii, IT și finanțe, care profită de mâna de lucru calificată și de apropierea de centrele de decizie.

În schimb, regiuni precum Nord-Est, Sud-Vest Oltenia sau Sud-Muntenia se bazează în continuare pe o agricultură și o industrie cu productivitate scăzută, complet izolate de inovație.

Corupția și migrația: un cerc vicios!

La toate acestea se adaugă migrația internă.

Plecarea tinerilor și a specialiștilor spre Capitală și marile centre urbane lasă regiunile sărace fără resurse umane și pune o presiune uriașă pe infrastructura marilor orașe.

Se creează astfel un cerc vicios: lipsa investițiilor în educație și sănătate înseamnă mai puține oportunități locale, ceea ce îi alungă pe tineri și adâncește dezavantajul competitiv al provinciilor. Pentru ca banii europeni să conteze cu adevărat, România are nevoie de o reformă profundă a administrației locale, de transparență totală în achiziții și de o politică de coeziune axată pe competență reală în toate regiunile, nu doar în cele deja privilegiate.