De ce te rătăcești ușor la festivaluri? Explicația surprinzătoare a psihologilor

Cum se studiază dezorientarea în medii reale?

Psihologii atrag atenția asupra unei posibile explicații: Dezorientarea dezvoltării topografice (DTD), o condiție puțin cunoscută în care creierul nu reușește să construiască o hartă mentală a mediului. Dezorientarea topografică a dezvoltării (DTD) este o afecțiune neurologică și cognitivă în care persoanele afectate nu pot forma sau utiliza efectiv reprezentarea mentală a mediului. Practic, creierul nu integrează informațiile geografice într-o hartă internă stabilă.

Cercetarea la nivel european, inclusiv la Universitatea Leiden, arată că acești oameni pot avea dificultăți chiar și în locurile în care au trăit ani de zile.

„Chiar dacă au trăit pe aceeaşi stradă timp de 30 de ani, nu vor mai putea spune cum arată strada odată ce au trecut colţul,” explică neuropsihologul Ineke van der Ham.

Festivalurile, un adevărat „laborator” pentru studierea rătăcirii interesante este că fenomenul este studiat chiar şi în medii aparent haotice, cum ar fi festivalurile.

Evenimentele mari, precum Lowlands, oferă cercetătorilor un context unic: spaţii vaste, congestii, zgomot, multiple repere vizuale şi persoane aflate în mişcare constantă.

„Lowlands este locul ideal pentru a studia rătăcirea,” explică cercetătorii implicaţi în proiecte de neuropsihologie.

În acest mediu, participanții sunt testați în situații reale: cât de repede găsesc toalete, dacă reușesc să ajungă la corturi sau scene și cum se orientează fără telefoane mobile.

Cum acţionează dezorientarea: creierul fără hartă internă În mod normal, creierul uman combină repere vizuale, memorie spaţială şi experienţe anterioare pentru a construi o hartă internă de mediu. La persoanele cu DTD, acest proces pare modificat. În loc de o hartă mentală, acestea se bazează pe repere specifice: magazine, obiecte colorate, clădiri sau semne specifice.

Ştiu că trebuie să virezi la stânga la un anumit magazin sau chiar lângă nişte flori albastre.

Dar dacă acel reper dispare, ele pot fi uşor pierdute, explică specialiştii. Cât de comună este această condiție? Deşi puţin cunoscut publicului larg, DTD nu este rar.

Dar dacă acel reper dispare, ele pot fi uşor pierdute, explică specialiştii

Estimările sugerează că între 3% și 8% din populație ar putea prezenta această formă de dezorientare.

Problema este că mulţi oameni nu ştiu că există o explicaţie medicală sau psihologică pentru dificultăţile lor de orientare, atribuindu-le lipsă de atenţie sau „amintire slabă.” „Mulţi sunt ruşinaţi să fie pierduţi, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu inteligenţa,” subliniază cercetătorii. Două moduri de orientare: harta mentală vs.

perspectiva propriilor psihologi descrie două strategii principale de orientare: - orientare alocentrică, bazată pe o hartă mentală a spaţiului - orientare egocentrică, bazată pe propria poziţie în spaţiu („mergeţi înainte, apoi la stânga”) Problema apare atunci când una dintre aceste strategii nu funcționează eficient și persoana depinde excesiv de reperele externe.

De ce festivalurile sunt esențiale pentru cercetare Studiul orientării în medii reale este dificil în laborator. Prin urmare, cercetătorii aleg spații complexe, cum ar fi festivalurile, unde pot observa comportamentul natural al oamenilor. Un festival este un mediu perfect de testare: mare, necunoscut și plin de oameni.

Nu putem reproduce aceste condiţii în laborator, explică specialiştii. Poţi antrena orientarea spaţială?

Experţii recomandă câteva strategii simple pentru a reduce riscul de a pierde: - Studiaţi harta înainte de a ajunge într-un loc nou - Memoraţi repere vizuale clare - Alterare între navigaţie cu orientare telefonică şi memorie Un sfat important este evitarea dependenței totale de aplicațiile GPS.

Challeng creierul și să încerce să orienteze din memorie.

Utilizarea excesivă a aplicațiilor de navigație poate slăbi capacitatea naturală de orientare, avertizează cercetătorii.

Când rătăcirea devine mai mult decât o întâmplare Deși pierderea orientării este normală în anumite contexte, repetarea frecventă a acestei experiențe, inclusiv în locuri familiare, poate indica o particularitate cognitivă reală. Înțelegerea dezorientarii topografice a dezvoltării deschide o nouă perspectivă asupra modului în care creierul uman construiește realitatea spațială și de ce unii dintre noi trăim lumea ca un labirint fără hartă.