Dumitru Chisăliță: De ce cărbunele poate fi mai ieftin decât energia solară sau eoliană

Regenerabilele sunt mai scumpe pentru industria mare?

Contra intuiției comune, care plasează sursele regenerabile în categoria celor mai accesibile economic, o nouă analiză tehnică sugerează că matematica schimbă radical atunci când se iau în considerare toate aspectele operaționale. Dumitru Chisăliță, actualul președinte al Asociației Energia Inteligentă, a demonstrat că avantajul de preț al energiei solare sau eoliene se estompează semnificativ, ba chiar se inversează, odată ce se includ în ecuație cheltuielile necesare pentru o alimentare neîntreruptă a rețelei.

Ideea centrală a argumentației este simplă: un megawatt-oră generat în condiții optime de soare sau vânt nu echivalează cu energia garantată oricând, indiferent de variabilele meteo. Pentru a face o comparație corectă, toate tehnologiile de producție trebuie evaluate pe baza capacității lor de a livra electricitate constant, timp de 24 de ore din zi și 365 de zile din an.

Pentru sursele intermitente, precum fotovoltaica sau eolianul, această cerință impune o serie de investiții suplimentare majore. Calculul complet al costului implică nu doar panourile sau turbinele, ci și infrastructura de stocare, sistemele de baterii, pierderile inerente ale energiei, capacitățile de rezervă, mecanismele de echilibrare a sistemului și extinderea rețelei de distribuție.

Analiza include, de asemenea, ciclurile de înlocuire a componentelor — invertoarele și modulele fotoelectrice — procesul de modernizare a parcurilor vechi (repowering) și costurile asociate dezafectării finale și reciclării materialelor.

În contextul consumatorilor industriali mari, estimările prezentate indică un interval de preț pentru energia fotovoltaică cu continuitate garantată situat între 200 și 350 de euro per MWh. Comparativ, sursa pe cărbune se află în banda de 145-235 de euro/MWh, iar cea pe gaz termic oscilează între 130 și 200 de euro/MWh. Hidroenergia, beneficiind de stabilitate naturală, se poziționează la cele mai mici valori, între 110 și 140 de euro/MWh. Eolianul, în aceeași categorie de consum industrial, este estimat la 160-200 de euro/MWh.

Situația se complică pentru sectorul rezidențial. Aici, sistemul fotovoltaic capabil să asigure continuitatea serviciului ajunge la niveluri de 350-450 de euro/MWh. Cărbunele menține o poziție competitivă, cu costuri estimate între 190 și 300 de euro/MWh, în timp ce gazul termic se încadrează în intervalul 170-260 de euro/MWh.

Hidroenergia rămâne cea mai ieftină opțiune, la 140-180 de euro/MWh, iar eolianul urcă la 200-300 de euro/MWh. Aceste diferențe subliniază importanța infrastructurii de suport pentru a face viabile sursele verzi pe termen lung.

Un paradox fundamental al energiei solare este legat de sincronizarea producției cu consumul. Deși un parc fotovoltaic poate genera electricitate la costuri minime într-o zi însorită, cu vârfuri de producție în jurul orei 12:00, nevoia cetățenilor persistă și în intervalul seral.

De ce energia solară devine mai scumpă decât cea convențională?

La ora 20:00, producția solară este nulă, dar solicitarea rămâne ridicată. În aceste momente, energia trebuie furnizată din acumulatoare, hidrocentrale, importuri externe sau centrale dispecerizabile pe gaze și cărbune. Fiecare dintre aceste alternative are un cost propriu.

Transferul energiei generate la prânz spre consumul de seară necesită baterii, conversori și infrastructură adiacentă, proces care generează pierderi termice și mecanice la încărcare și descărcare. Provocarea se amplifică în perioadele de „caniculă” energetică, caracterizate prin zile consecutive cu vânt slab și radiație solară redusă, unde necesarul de stocare crește exponențial.

Analiza mai atrage atenția asupra fenomenului prețurilor zero sau negative din anumite intervale orare.

Aceste valori extreme semnalează adesea o dezechilibrare structurală: energia este produsă în exces într-un moment în care rețeaua nu o poate absorbi, stoca sau transporta eficient.

Astfel, un preț scăzut punctual nu reflectă neapărat eficiența globală a întregului sistem energetic.

Dumitru Chisăliță recunoaște existența unor costuri substanțiale asociate energiei pe cărbune, incluzând achiziția combustibilului, extracția minieră, logistica, mentenanța tehnică, echipamentele de curățire a emisiilor și impactul asupra sănătății publice și mediului. Totuși, în spațiul european, sectorul carbonier este presat suplimentar de politicile climatice. Sistemul de comerț cu drepturi de emisii (EU ETS) taxează dioxidul de carbon, creând o presiune financiară suplimentară pentru reducerea amprentei de carbon.

Mai mult, centralele pe cărbune operează cu o rată de utilizare mai scăzută, fiind menținute în stare de alertă pentru a interveni când regenerabilele nu sunt suficiente.

Acest lucru duce la diluarea costurilor fixe pe un număr mai mic de megawatt-ore produse, ceea ce mărește costul marginal și erodează competitivitatea tehnică a cărbunelui.

Deși eliminarea graduală a cărbunelui este justificabilă din perspective ecologice, expertul subliniază că pierderea acestei surse de energie stabilă poate avea efecte neprevăzute asupra siguranței de aprovizionare, mai ales în contexte în care sursele regenerabile nu pot asigura continuitatea fără investiții masive în stocare și rețea.