Economia României a scăzut cu 0,8% în prima jumătate a anului 2026
Consumul și investițiile frânează economia: ce se întâmplă cu PIB-ul?
Semnalul de alarmă pentru economia națională a fost tras printr-o analiză detaliată a Confederației Patronale Concordia. Documentul arată o contracție a produsului intern brut cu 0,8% în primele șase luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
Știri de Ultimă Oră
Parlamentul: Căsătoriile forțate ale minorilor vor fi pedepsite cu închisoare
Masa care unește a strâns 100.000 de euro pentru spitalul de psihiatrie pediatrică
Cotroceni, joi: Partidele vin cu mandate clare, Dan caută soluția
Specialistii: Cât timp poți lăsa pisica singură acasă fără să-i afecteze bunăstarea?Stagnarea vine la pachet cu o piață a muncii vizibil încetinită, probleme vechi în industrie și un consum al populației care frânează creșterea în loc să o susțină.
Deși inflația e în scădere, iar deficitul bugetar are o traiectorie mai favorabilă, raportul „România, la jumătatea anului 2026” descrie o economie prinsă între presiuni interne și externe. Printre cauzele locale se numără politica fiscală restrictivă și incertitudinea politică ce sperie investitorii. La acestea s-au adăugat șocurile externe provocate de tensiunile din Orientul Mijlociu, care au scumpit combustibilii, gazele și îngrășămintele, dând Peste cap lanțurile de aprovizionare.
Analiza componentelor PIB arată că gospodăriile, altădată motorul principal al economiei, au contribuit negativ cu 0,8 puncte procentuale în primul trimestru.
Lovitura a fost adâncită de variația stocurilor, care a tras creșterea în jos cu alte 2,5 puncte procentuale. Investițiile, exporturile nete și cheltuielile statului au reușit doar parțial să acopere aceste goluri.
Inflația erodează salariile reale și frânează economia?
Singurul punct luminos a venit din construcții, care au ținut pe linia de plutire activitatea economică. În schimb, comerțul – inclusiv HoReCa, industria IT&C și imobiliarele – au tras toate în jos. Industria românească n-a reușit să profite nici de o ușoară revenire în Zona Euro, Concordia dând vina pe facturile mari la energie și pe schimbările fiscale pe bandă rulantă.
Retragerea consumatorilor s-a văzut cel mai bine în comerțul cu amănuntul, unde vânzările din iunie au scăzut cu 7,3% față de anul trecut.
Paul Aparaschivei, directorul executiv al Concordia, subliniază că anul 2025 a pus frână consumului, iar datele din prima jumătate a lui 2026 arată deja un tipar periculos. Economia nu se mai poate baza doar pe buzunarul românilor, mai ales că investitorii privați merg la sigur și sunt extrem de prudenți. Fără reguli fiscale previzibile și facturi mai mici la energie, redresarea va fi extrem de greoaie.
La capitolul prețuri, inflația a zburdat în prima parte a anului, trecând temporar de 10% și atingând un vârf de 10,9%, împinsă în sus de scumpirea carburanților din cauza conflictului extern. Lucrurile s-au mai domolit din iulie, când rata anuală a coborât la 8,2%, de la 10,4% în luna dinainte. BNR estimează că anul se va încheia aproape de 6%, deși patronatele avertizează că riscurile nu au dispărut.
Renunțarea la plafonarea prețului la gaze și la adaosul comercial la alimente ar putea aprinde din nou scumpirile, motiv pentru care Concordia cere eliminarea acestor măsuri și sprijinirea producției interne.
De ce stagnarea PIB și piața muncii încetinite frânează economia României?
Pe frontul finanțelor publice, lucrurile sunt sub lupa autorităților. Deficitul bugetar a ajuns la 2,34% din PIB la finalul lunii iulie, ținta pe întregul an fiind de 6,2%. Raportul arată că România poate atinge această țintă, dacă statul nu sparge din nou bugetul pe cheltuieli neprevăzute. Totuși, prăpastia creată în timp între cheltuielile scăpate de sub control ale statului și încasări continuă să apese greu.
Pe piața muncii, reculul economic se vede în scăderea numărului de angajați de-a lungul primului semestru. Șomajul a urcat la 6,8% în aprilie și iunie, cel mai negru bilanț din ultimii ani.
Creșterea salariului mediu net s-a prăbușit la 3,5% în iunie, față de salturile de 10-20% din ultimii trei ani.
Mai exact, sectorul privat a dat o majorare de 5% în iunie 2026 (față de 8,8% în 2025), în timp ce la stat s-a consemnat o scădere de 1,8%.
Această topire a veniturilor reale lovește direct în buzunarele românilor și explică prăbușirea vânzărilor din magazine. O revenire a consumului e imposibilă fără refacerea puterii de cumpărare și a încrederii oamenilor în viitor.