De ce diferă statutul de expat față de cel de imigrant în funcție de avere

Cine plătește biletul spre statutul de expat?

„Expat” sau „imigrant”? De ce contează câți bani ai când ajungi într-o țară străină.

Povestea unei regizoare care nu s-a simțit acasă nicăieri.

În documentarul „Fragments of Belonging”, disponibil pe HBO, regizoarea croată Tatjana Božić explorează, prin propria poveste, sentimentul de a nu aparține niciunui loc, experiența migrației, maternitatea și felul în care identitatea este modelată atât de societate, cât și de propriul trecut. Într-un interviu pentru publicul HotNews, cineasta vorbește deschis despre prejudecățile cu care se confruntă imigranții, nevoia de a-ți găsi locul în lume și împăcarea cu propriile rădăcini.

Există avantaje și dezavantaje când te muți din estul Europei în vest: Nimeni nu mă controlează, dar nici nimúnui nu-i pasă, povestește Tatjana Božić în dialogul cu HotNews. Nu este ca în Zagreb, unde bărbații vin cu unelte să-mi repare casa.

Aici trebuie să plătesc pentru absolut tot, explică ea diferențele culturale dintre cele două lumi.

Tatjana Božić se descrie drept un „cetățean al Europei”, deși recunoaște că nu a stat în niciun loc îndeajuns de mult încât să-l poată numi „acasă”. Originară din Croația, ea a trăit pe rând în Bosnia, Rusia, Londra și Zagreb, înainte de a se stabili în cele din urmă la Amsterdam.

Unde se pierde identitatea cetățeanului european?

Diferența dintre „expat” și „imigrant” nu e doar o chestiune de nuanță semantică, ci una pur economică.

În țări de destinație precum Olanda, eticheta de expat e rezervată de obicei celor care vin cu bani mulți, competențe rare sau o poziție corporativă de top.

Pentru majoritatea celor care pleacă din Europa de Est, lipsa unei rețele locale și a unui cont bancar generos transformă mutarea într-o luptă zilnică pentru supraviețuire, nicidecum într-o experiență de viață confortabilă.

Božić subliniază că banii dictează nu doar accesul la servicii de calitate, ci și felul în care te privește societatea.

Conceptul idilic de „cetățean al Europei” se destramă rapid când dai nas în nas cu birocrația fiecărui stat și regulile lui stricte de rezidență. Božić numește asta o „identitate fragmentată”, în care fiecare relocare mai rupe o bucată din trecutul tău.

La Amsterdam, libertatea vine la pachet cu izolarea, lipsind acea plasă de siguranță comunitară pe care o găseai în orașele mai mici din Croația sau Bosnia.

Iar singurătatea asta devine și mai apăsătoare când realizezi că, fără un cont gras sau o funcție importantă, nu primești biletul spre clubul expecților, ci rămâi un simplu străin la rând la ghișeele birocratice.