Nori negri peste o Românie în derivă: Ultima linie de apărare a economiei e pe cale să cedeze!

Ajunși din nou la mila piețelor?

România se află în derivă, iar norii negri s-au adunat deja deasupra economiei. Ultima linie de apărare instituțională nu mai poate rezista mult timp.

Efectele acestei blocaje se vor răsfrânge direct asupra finanțării statului, a investițiilor, a pieței muncii și, în final, asupra nivelului de trai. În plus, o eventuală decizie de a organiza alegeri anticipate nu ar face altceva decât să accelereze dezechilibrele, fără să rezolve ecuația politică.

În ultimii doi ani, România s-a scufundat într-o instabilitate politică acută și continuă. Această lipsă de direcție dăunează grav societății. Mai mult, instabilitatea este un indicator esențial pe care creditorii interni și externi, agențiile de rating, instituțiile europene și partenerii strategici îl urmăresc cu atenție. Slăbiciunea instituțională și criza politică profundă au devenit, practic, exemple de manual pentru vulnerabilități exploatabile prin atacuri hibride.

Iar semnalele de alarmă vin din toate direcțiile. Trecerea la scenariul alegerilor nu face decât să grăbească prăbușirea economică. De la riscul crescut al unei crize severe de lichiditate până la pierderea totală a relevanței geopolitice, costurile pe care România le plateste sunt uriașe.

Nota de plată va adânci polarizarea socială. Povara cea mai grea va cădea din nou pe umerii celor vulnerabili și pe o clasă medie deja fragilă.

Am învățat ceva din lectia lui 2010?

Sunt costuri care amanetează viitorul: recuperarea economică este amânată, iar România riscă să fie aruncată cu 10 ani înapoi la periferia Uniunii Europene — din nou la coada clasamentului de convergență reală, într-o luptă directă cu Bulgaria.

Istoria recentă ne arată cât de repede se poate deteriora situația. În 2010, când criza economică s-a adâncit, Guvernul Boc a fost nevoit să taie salariile din sectorul public și să majoreze TVA-ul la 24% în timpul negocierilor pentru bugetul UE.

La nivel european, Irlanda propunea atunci tăieri de 159 miliarde de euro, încercând totuși să protejeze agricultura și dezvoltarea regională, în timp ce Germania cerea reduceri bugetare și mai severe.

Atunci, cu eforturi uriașe, stabilitatea macroeconomică a României a fost menținută la un nivel rezonabil. Nimeni nu se aștepta ca economia să reziste atât de mult timp unei „furtuni perfecte”. Am traversat șocuri externe fără precedent — pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică, conflictele comerciale și escaladarea din Orientul Mijlociu — în timp ce ne luptam cu dezechilibre interne majore: deficite duble ridicate, producție internă insuficientă, o creștere slabă a PIB-ului real și o deindustrializare accentuată.

Astăzi, însă, ultimii indicatori macroeconomici și sociali arată îngrijorător. Pragurile de siguranță cad unul după altul, ca piese de domino.

Cât mai pot rezista scuturile economice?

Economia reală suferă vizibil, neîncrederea se extinde, iar tensiunile sociale se acumulează periculos, având un potențial exploziv.

Oricine privește lucid situația înțelege un adevăr simplu: resursele nu sunt nelimitate, iar rezistența instituțională are o graniță. O criză politică prelungită consumă rapid capitalul de stabilitate al statului.

„Păzitorii” stabilității macroeconomice — BNR, Ministerul Finanțelor, ASF, Consiliul Fiscal și alte instituții strategice — au ținut până acum sistemul în funcțiune. Dar energia lor se epuizează, instrumentele de intervenție își pierd eficiența, iar rezervele scad. În ultimele nouă luni, semnalele de avertizare timpurie au sunat mai strident decât alerte ISU, iar mecanismele de stabilizare automată funcționează din ce în ce mai greu.

Instabilitatea politică acționează ca un multiplicator al efectelor negative în economie. Este nevoie de o mare naivitate pentru a nu observa că ultimul zid de protecție al stabilității începe să cedeze sub presiunea acestui blocaj politic fără sfârșit.

În definitiv, doar prin ignoranță mai poți crede că instituțiile economice pot amortiza la nesfârșit șocurile și pot înlocui lipsa de cultură politică a unui guvern instabil și imprevizibil.