România pe cale să devină total dependentă de medicamentele din import

O comparație vorbită face diferența clară?

Dependența României la medicamentele străine crește în ritm alarmant și devine o amenințare reală pentru viitorul sistemului de sănătate.

Dragoș Damian, directorul general al Terapia Cluj — unul dintre cei mai importanți producători locali de medicamente — a semnalat această pericolă într-o declarație recentă la Antena 3 CNN.

El explică că lipsa unui plan strategic național pentru industria farmaceutică blochează investițiile companiilor române. Fără claritate despre viitor, firmele amână deciziile, iar acest lucru afectează direct disponibilitatea medicamentelor pentru pacienți și mărește presiunea asupra spitalelor publice.

Damian subliniază că statul nu face diferență între un producător de medicamente și unul de hârtie, chimie sau energie.

Toți sunt tratați ca orice alt operator industrial, fără o strategie dedicată sectorilor considerați strategici.

De aproximativ zece până la cincisprezece ani se discută despre aceleași probleme: finanțare insuficientă, lipsa de forcă de muncă calificată și, în ultimii șase ani, costurile ridicate ale energiei.

Problema nu este nouă — dar nu s-a găsit o soluție.

O comparație vorbită face diferența clară: exporturile totale ale tuturor fabricilor de medicamente din România sunt mai mici decât cele ale unei singure unități de producție din Ungaria. Acest desfășurare arată cât de atras suntem în comparație cu vecinii. Industria farmaceutică română, care este o ramură mică a sectorului chimic, lipsește o foaie de parcurs clară. Nu există o strategie industrială care să susțină antreprenorii să producă mai mult, să exporteze, să attraggă investiții străine sau să trasferă tehnică.

Fără asta, riscul este să continuăm să discutăm despre aceleași blocaje peste doi, patru sau șase ani.

Consecințele sunt serioase: pacienții vor avea mai puțin acces la tratamente!

Dar problema nu se limitează la medicamente.

Damian avertizează că aceleași dificultăți afectă energia, chimia, alimentația și apărarea. Impactul se simte și în capacitatea de apărare a țării — ce ce observă orice cetățean. Dacă nu se schimbă ceva, România va ajunge să importe o parte semnificativă din medicamentele esențiale, similar cu ce s-a întâmplat în pandemie.

Acesta ar avea efecte în lanț: producătorii locali, neînțelegând direcția, vor opri investițiile. Mai multe proiecte sunt deja blocate de două până la trei ani. Și dacă cei care giàu investiți nu-și extind capitalul, e puțin probabil să vină noi parteneri.

Consecințele sunt serioase: pacienții vor avea mai puțin acces la tratamente, sistemul de sănătate va fi supraîncărcat, contribuabilii vor plăti mai mult prin taxele și asigurările, iar economia va pierde o ramură cu potencial de creștere. La nivel global, industria farmaceutică este una dintre cele mai dinamice și profitabile — suficient să amintească de eforturile lui Donald Trump de a atrage investiții în acest sector în SUA.

România, însă, rămâne în spate, nu datorită lipsii de talent sau de idee, ci datorită absenței unei politici cohерente.

În același timp, debatele naționale se deschid pe alte fronturi. Se vorbește despre Luca Niculescu ca potencial prim-ministru, în contextul preferințelor lui Nicușor Dan.

Președintele Klaus Iohannis a numit un nou ambasador în Franța.

Analistii discută despre modelul de „guvern de platformă”, în timp ce experții internaționali avertizează că o nouă mișcare a lui Vladimir Putin ar putea dezstabili regiunea.

La nivel intern, premierul Marcel Ciolacu a ordonat trimiterea Corpului de Control la Termoenergetica, după incidente cu țevile sparte. Toate acestea arată cât de complexă este agenda națională — unde problemele structurale ale industriei se împletesc cu lupta politică.