Transparența la Iași: Cine mai alege să-și publice averea după decizia CCR?
De ce se tem aleșii de transparența averilor, chiar și voluntară?!
În peisajul politic ieșean, o întrebare devine tot mai presantă: de ce oficialii aleși refuză să-și facă publice averile din proprie inițiativă?
Știri de Ultimă Oră
Cristiano Ronaldo vizează 1.000 de goluri și titlul cu Al Nassr
Palestinienii refuză dezarmarea Hamas fără retragerea Israelului, arată un sondaj
Un pion esențial pe tabla de șah a Mării Roșii
Familia Borcea și Cordia construiesc blocuri turn pe malul Lacului TeiDupă ce Curtea Constituțională a României (CCR) a eliminat, în primăvara anului trecut, obligația legală de a publica online declarațiile de avere, mulți politicieni au ales să se ascundă în spatele acestei decizii.
Ziarul Iași a analizat cine a ales să rămână transparent și cine a preferat să tragă cortina peste situația bunurilor proprii.
Demersul nostru a vizat liderii municipiului, printre care Daniel Rovle și Nexana.
Transparența, un lux sau o necesitate în politica ieșeană?!
Aceștia nu au oferit încă o poziție publică pe acest subiect și nici nu au explicat de ce transparența a încetat să fie o prioritate în activitatea lor.
Aceeași reticență am observat-o și în rândul vicepreședinților sau al altor oficiali cu funcții de decizie, care au evitat să adopte o conduită deschisă față de cetățeni.
În prezent, pentru mulți dintre aleși, ultimele documente disponibile datează din 2024 sau 2025, reflectând exerciții fiscale anterioare. Acestea nu sunt declarații voluntare, ci rămășițe ale unei perioade în care publicarea era obligatorie prin lege.
În fața acestui vid informațional, întrebarea rămâne legitimă: dacă nu mai există o constrângere legală, de ce nu ați ales să fiți transparenți din proprie inițiativă, în numele respectului față de alegători?
Ziarul Iași, cu o circulație zilnică de 4.133 de exemplare și o prezență solidă atât în mediul urban, cât și în cel rural, continuă să monitorizeze aceste practici. Transparența nu ar trebui să fie o simplă obligație birocratică, ci un standard moral pe care orice oficial public ar trebui să îl respecte, indiferent de deciziile instanțelor.