Statuia lui Isus din Rio de Janeiro are chipul sculptat de un român

De unde a pornit totul?

Fondat în 1565 de portughezi, orașul Rio de Janeiro a primit acest nume dintr-o confuzie simpatică: marinarii ajunși pe litoralul brazilian la 1 ianuarie 1502 au crezut că golful este gura unui râu și au botezat locul Rio de Janeiro (Râul Ianuarie - n. d.). A fost destul de important încât să servească drept capitală a Braziliei timp de două sute de ani, din 1763 până în 1960, înainte ca rolul administrativ să fie preluat de orașul Brasília, actuala capitală federală.

Deși nu este cel mai important nod rutier de pe traseu, Rio rămâne capitala incontestabilă a celui mai mare festival de stradă din lume, a dansului de samba, a gastronomiei braziliene și, mai ales, a fotbalului, fiind căminul faimosului stadion Maracanã. Orașul pulsează printr-o scenă culturală intensă – teatru, muzică, artă urbană, festivaluri și o viață nocturnă extrem de diversă.

Aici se află cea mai mare pădure pluvială urbană, Pădurea Națională Tijuca, dar și plaja Ipanema, celebră pentru atmosfera ei boemă, în timp ce faimoasa plajă Copacabana se întinde la doar patru kilometri distanță.

Accesibil cu telecabina, vârful rocos Pão de Açúcar oferă unele dintre cele mai spectaculoase panorame din America de Sud. Totuși, niciun simbol nu definește mai bine metropola decât statuia lui Isus de pe Muntele Corcovado – Cristos Răscumpărătorul. Un reper spiritual vizibil din aproape orice colț al orașului, monumentul se ridică asemenea unei capodopere de inginerie și artă. Încorporează o figură sacră redată printr-o estetică modernă, simplificată, cu linii curate, complet diferite de alte monumente religioase locale dominate de influențe baroce, neoclasice sau gotice.

Ideea de a înălța un monument religios pe Muntele Corcovado, înalt de aproximativ 700 de metri, a apărut încă din 1850, însă a fost inițial respinsă. În 1920, însă, Arhiepiscopia din Rio a relansat proiectul, considerând că societatea începe să se îndepărteze de valorile religioase.

Piatra de temelie a fost pusă în 1922, iar construcția a durat până în 1931, sub îndrumarea inginerului brazilian Heitor da Silva Costa, alături de omologul său francez, Albert Caquot.

Proiectul inițial îl înfățișa pe Isus ținând o cruce într-o mână și un glob în cealaltă, dar conceptul a fost simplificat la silueta iconică de astăzi, cu brațele larg deschise.

Această poziție nu este întâmplătoare: ea simbolizează primirea și protecția orașului, pacea și credința creștină, dar și unitatea Braziliei într-o perioadă în care țara căuta un reper național puternic. Fiind cea mai mare sculptură Art Deco din lume, statuia are o înălțime de 30 de metri și este amplasată pe un soclu înalt de opt metri, cântărind în total 635 de tone.

Cum a lucrat românul la această capodoperă?

Brațele deschise măsoară 28 de metri lățime și au reprezentat o adevărată provocare structurală, trebuind să facă față greutății uriașe și vânturilor puternice din regiune. Inginerul francez Albert Caquot a calculat structura astfel încât ansamblul să reziste furtunilor tropicale și fulgerelor frecvente.

Statuia este un exemplu remarcabil de arhitectură sculpturală, în care forma artistică este susținută de o structură internă extrem de complexă.

Are un schelet din beton armat placat cu steatit, o piatră metamorfică bogată în talc și magneziu, aleasă atât pentru durabilitate și rezistență la intemperii, cât și pentru textura fină și mată pe care o conferă suprafeței.

În timp ce sculptorul francez Paul Landowski a modelat corpul și mâinile statuii, chipul – cea mai delicată și expresivă parte a monumentului – a fost sculptat de românul Gheorghe Leonida. Realizarea sa este considerată una dintre cele maireușite componente ale ansamblului.

Leonida a reușit să îmbine cu măiestrie o expresie facială plină de calm cu rigorile esteticii Art Deco, păstrând în același timp proporțiile clasice ale feței umane, aspect pentru care a fost extrem de apreciat.

Această contribuție românească este privită astăzi drept elementul esențial în echilibrul artistic al monumentului.

Dincolo de valoarea sa estetică, monumentul funcționează practic ca o clădire cu destinație tehnică. La interior există camere de inspecție, căi de acces pentru întreținere, un sistem complex de paratrăsnet și structuri metalice care stabilizează brațele gigantice.